EXCLUSIV VIDEO | Ionuț Stroe: Ultima săptămână din mai – ”săptămâna audierilor”. Negocierile rămân la fel până la întâlnirea cu Iohannis (surse)

Publicat: 10/05/2023, 08:00

În ciuda faptului că UDMR a amenințat cu ieșirea de la guvernare dacă va pierde unul dintre ministere, surse din Coaliție susțin că negocierile inițiale, inclusiv menținerea Transporturilor de către PSD ulterior rocadei, rămân în vigoare până la următoarea întâlnire cu președintele Iohannis. Există mai multe variante de lucru și totul se poate schimba în urma acestei întâlniri, susțin surse politice. Invitat în cadrul emisiunii Gândul Exclusiv, Ionuț Stroe a menționat că ultima săptămână din mai este posibil să fie ”chiar săptămâna audierilor”.

În ceea ce privește negocierile pentru viitorul guvern Ionuț Stroe susține că ”toate eventualele negocieri suplimentare față de protocol vor fi gestionate foarte bine de către premierul Ciucă”, dar că negocierile ”au demarat prin intermediul presei, în loc să fie niște discuții intime ale Coaliției.”

Referitor la protocolul de guvernare, liberalul a menționat că ”în mare, va fi respectat. Există bineînțeles și disponibilitate la dialog. Noi, PNL tot timpul am manifestat mai puțină rigiditate, tot timpul am fost dispuși să dialogăm, indiferent de momentele mai mult sau mai puțin tensionate” a menționat purtătorul de cuvânt al PNL.

Numeroasele variante de miniștri vehiculate în spațiul public au două proveniențe principale consideră fostul ministru Stroe:

”Unele sunt alimentate din interior, în mod intenționat de unii cu anumite interese politice și nu comentez mai mult. Altele sunt anumite decizii sau anumite așteptări ale unui partid sau al celuilalt.”

Cu toate acestea purtătorul de cuvânt al liberalilor a menționat ideea de flexibilitate ”per ansamblu” în ceea ce privește abordarea liberalilor în negocierile cu partenerii de Coaliție.

Posibili viitori miniștri liberali  

Deși nu a dorit să facă publice discuțiile din interiorul Coaliției asupra împărțirii ministerelor, Ionuț Stroe a vorbit pe marginea unor nume vehiculate în spațiul public ca viitori miniștri liberali.

Purtătorul de cuvânt al PNL l-a menționat pe europarlamentarul Rareș Bogdan ca fiind ”foarte bine conturat politic, un om care oricând ar putea să meargă într-un minister.”

Deși Ionuț Stroe a vorbit despre ”domeniile de competență” ale lui Rareș Bogdan,”zona externelor, zona diplomației parlamentare”, sursele GÂNDUL susțin că dacă europarlamentarul nu va primi un mandat în cadrul Guvernului Ciolacu ar putea pleca la un alt partid.

”Cu siguranță poate fi o soluție” a întărit purtătorul de cuvânt al PNL posibila viitoare implicare în Guvern a lui Rareș Bogdan.

Despre Dan Motreanu, fostul ministru al Tineretului și Sportului a menționat că ”agricultura e domeniul dânsului de competență”, dar că ”poate să meargă în orice fel de portofoliu”.

Asupra ministerului Finanțelor, deținut la acest moment de PSD, ar urma conform protocolului de guvernare în urma rocadei să ajungă la PNL,

Sebastian Burduja da” a declarant Ionuț Stroe întrebat despre posibilitatea ca acesta să ocupe portofoliul de la Finanțe:

”Legătura sa cu finanțele, păi dumnealui a fost secretar de stat la Ministerul Finanțelor, în guvernarea precedentă” a amintit purtătorul de cuvânt al PNL.

”Poate să fie o soluție” a amintit acesta referitor la posibilul viitor mandat de ministru al lui Sebastian Burduja.

Surse politice susțin că legătura dintre Klaus Iohannis și liberali este încă extrem de puternică, deciziile premierului Nicolae Ciucă fiind în perfect acord cu cele ale președintelui.

Și Ionuț Stroe a recunoscut faptul că ”parteneriatul” PNL cu președintele Klaus Iohannis de foarte multe ori s-a concretizat în a susține oameni” precum Bogdan Aurescu sau Ligia Deca.

Dacă în spațiul public au apărut supoziții conform cărora un alt nume vehiculat pentru Ministerul Finanțelor este consilierul prezidențial Cosmin Marinescu, chiar la susținerea președintelui Iohannis, surse liberale au infirmat existența acestor discuții.

De altfel, premierul Nicolae Ciucă a declarat referitor la viitorul ministru al Finanțelor că „dacă ar fi posibil să fie și specialist și membru de partid ar fi perfect”.

Există mai multe scenarii și referitor la locul pe care-l va ocupa premierul Nicolae Ciucă. Deși surse parlamentare susțin că actualul premier își dorește postul de vicepremier în cabinetul Ciolacu, rămânerea sa în cadrul noului guvern ar putea reprezenta o scindare a influenței viitorului prim-ministru în Guvern.

Din acest motiv o altă variantă demnă de luat în calcul este cea menționată de Marcel Ciolacu și anume faptul că premierul Ciucă ar putea deveni al II-lea om în stat ulterior rocadei guvernamentale:

”Din câte cunosc eu şi din discuţiile avute cu domnul prim-ministru Nicolae Ciucă, domnia sa doreşte să meargă preşedintele Senatului” a declarat Marcel Ciolacu.

Surse parlamentare susțin că Alina Gorghiu, actualul șef al Senatului ”și-ar face bagajele” doar ca să schimbe biroul în cadrul aceleiași instituții, aceasta neprimind niciun alt minister, ci revenind pe postul său de vicepreședinte al Senatului.

Chiar și Ionuț Stroe a făcut referire la experiența ”vastă în domeniul parlamentarismului” a Alinei Gorghiu.

În ceea ce privește mandatul de la Energie, Ionuț Stroe a declarat că ”Virgil Popescu s-a achitat foarte bine de această misiune extrem de dificilă pe care a avut-o.”

”Eu cred că printre reușitele dânsului, pe lângă plafonarea și compensarea prețurilor, pe lângă legea off-shore, pe lângă noile investiții în zona energiei, putem să evidențiem și modul și tenacitatea cu care a făcut față acestui val de critici.

A fost un ministru sub un asalt continuu și cred că Virgil Popescu s-a achitat de toate obligațiile și toate angajamentele pe care le-a luat în raport cu aceste probleme din zona Energiei” a adăugat Ionuț Stroe.

Scenariul rocadei guvernamentale prevede trecerea Ministerului Energiei la PSD, unul dintre numele vehiculate ca viitor ministru fiind cel al lui Mihai Tudose, care ar putea prelua și ministerul Economiei, susțin surse din minister.

În cadrul ședinței de luni a Coaliției, numele Simonei Bucura Oprescu, deputat PSD de Argeș ar fi fost menționat pentru Ministerul Muncii, susțin surse parlamentare.

Surse liberale au menționat și faptul că Secretariatului General al Guvernului, urmează să fie preluat de actualul șef al Cancelariei Primului Ministru, Mircea Abrudean. În interiorul Guvernului sunt și alte nume care pot ocupa această funcție.

În acest scenariu, Marian Neacșu ar merge vicepremier în cabinetul Ciolacu. Surse din Guvern susțin că acesta se pregătește încă de la începutul lui aprilie de schimbare. Conform surselor instituționale nici secretarii și consilierii de stat din cadrul Cancelariei lui Nicolae Ciucă nu ar sta foarte comod, unii dintre demnitarii liberali întrebându-se deja ce vor face începând de luna viitoare.

Bogdan Aurescu este unul dintre miniștrii care pot sta liniștiți având siguranța încă unui mandat asigurat de către Klaus Iohannis, susțin surse politice.

Mai rămâne Sorin Grindeanu la Transporturi?

În urma scandalului dintre UDMR, PNL și PSD asupra cedării unuia dintre portofoliile UDMR către PNL, s-ar fi așternut incertitudinea și la Transporturi, susțin sursele GÂNDUL. Deși în acest moment pare că nu se știe nimic, lucrurile se vor lămuri cu 3 zile înainte de rocadă, după întâlnirea cu Klaus Iohannis, susțin aceleași surse.

În ciuda declarațiilor de marți conform cărora se va respecta protocolul de guvernare, surse din Coaliție susțin că până la următoarea întâlnire cu Klaus Iohannis, nimic nu este bătut în cuie și că până atunci înțelegerea conform căreia Ministerul Transporturilor va rămâne la PSD, rămâne în picioare.

Există mai multe scenarii de lucru, înțelegerile rămân însă aceleași ca în prima discuție agreată cu Klaus Iohannis, până la următoarea, conform surselor GÂNDUL.

Când va avea loc rocada guvernamentală?

Data rocadei guvernamentale speculată în spațiul public a fost inițial 29 mai. Cu toate acestea, conform declarației lui Ionuț Stroe în săptămâna aceea ar putea avea deja loc și audierile miniștrilor:

”Sfârșitul lunii mai este reperul stabilit încă din momentul formării Coaliției pentru a se face acest schimb. Cred că vom evita aceste date, 25 mai Ziua Eroilor și 24 mai ziua PNL. Cred că ulterior acestor date se va produce și rocada.

E foarte probabil dacă e să ne raportăm la angajamentul nostru public că săptămâna care cuprinde data menționată de dumneavoastră să fie chiar săptămâna audierilor” a declarat purtătorul de cuvânt al PNL.

Surse politice au menționat pentru GÂNDUL că rocada va avea loc în jurul datei de 26 mai și că la finalul lunii avem deja alți minștri.

Urmăriți interviul integral:

Lia Ruscea
Jurnalist Politic
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Peste...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Vedetele care vor participa la Survivor România 2025. Vor fi surprize mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!