Veste bună pentru cadrele didactice: vor primi vouchere de vacanță pentru anul 2023 până pe data de 31 mai, așadar își pot plănui deja concediul din această vară.
Suma primită este, și în acest an, de 1.450 de lei. Aceasta este impozabilă în luna în care beneficiul este acordat, iar potrivit Codului Fiscal, impozitul pe venit este de 10% în acest caz. Astfel, angajații care primesc aceste vouchere trebuie să plătească 145 de lei impozit.
Voucherele vor fi emise și în acest an doar pe suport electronic, la fel ca anul trecut.
Comercializarea voucherelor în schimbul unor sume de bani este interzisă. Amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei, iar orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichetele emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.
Valabilitatea voucherelor este de un an de la data alimentării, acestea nu se utilizează pentru achiziționarea altor servicii.
Voucherele de vacanță ar putea fi acordate și angajaților din sistemul privat, potrivit unui proiect de lege depus recent în Parlament.
Proiectul elimină limita actuală de șase salarii de bază minime brute pe țară pentru voucherele acordate opțional în mediul privat, precum și prevederea că voucherele de vacanță sunt integral suportate de către angajator.
De asemenea, inițiativa stabilește drept contravenție, care se sancționează cu 5 punct-amendă, nedepunerea sau depunerea cu întârziere de către angajator a listei menționate.
Pentru a intra în vigoare, proiectul, al cărui termen de aplicare este prevăzut drept 1.01.2024, trebuie adoptat de Parlament și promulgat de președintele României, scrie profit.ro.