Poliţia Iaşi: Imaginile cu Daniel HORODNICEANU nu au fost realizate cu body-cam-ul instituţiei, ci cu telefonul mobil. Care este explicația

Poliţia Iaşi: Imaginile cu Daniel HORODNICEANU nu au fost realizate cu body-cam-ul instituţiei, ci cu telefonul mobil. Care este explicația
Publicat: 11/05/2023, 13:48
Actualizat: 11/05/2023, 14:22

Poliția din Iași a transmis joi că la nivelul instituției s-a stabilit că imaginile cu fostul procuror-șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, nu au fost realizate cu body-cam-ul instituției, ci cu telefonul mobil al unuia dintre polițiști.

Potrivit instituției, polițistul a decis să întrgistreze discuția ca urmare a comportamentului procurorului, tocmai pentru a avea dovezi în cazul în care acesta ar fi contestat decizia polițiștilor.

„Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern, cu privire la modul de acţiune al poliţiştilor din cadrul Secţiei nr. 1 Poliţie Rurală Iaşi, în noaptea de 05/06.05.2023. Astfel, în cadrul verificărilor s-a constatat, fără dubiu, faptul că imaginile din timpul intervenţiei nu au fost realizate cu body-cam-ul aparţinând unităţii”, a transmis, joi, Poliţia Judeţeană Iaşi.

Poliția mai spune că imaginile nu ar fi fost făcute publice de niciunul dintre polițiștii prezenți la fața locului.

Potrivit surselor GÂNDUL, procurorul ar fi lovit cu mâna mașina de Poliție în timpul discuției cu agenții.

Daniel Horodniceanu, oprit în trafic de polițiști

Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic de poliţiştii ieşeni, moment în care i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi.

„În urma apariției înregistrării video în care domnul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost oprit pentru control de către un echipaj de poliție, Inspecția Judiciară (IJ) s-a sesizat din oficiu pentru a se stabili dacă există indiciile săvârșirii vreunei abateri disciplinare și va efectua verificări pentru a clarifica circumstanțele incidentului și a evalua comportamentul magistratului în timpul interacțiunii cu echipajul de poliție”, a transmis, luni, IJ.

Daniel Horodniceanu, fostul șef DIICOT și actual vicepreședinte CSM, apare într-o filmare halucinantă, în care se ia la ceartă cu niște polițiști, care l-au oprit pentru că a depășit fără să semnalizeze. Horodniceanu îi amenință pe agenți că va vorbi cu șeful IPJ Vaslui.

„De ce m-ați oprit?

V-am spus cine sunt, sunt procuror șef Horodniceanu de la Crimă organizată. Nu mă cunoașteți? Dar de ce nu mă cunoașteți oare?”, așa s-a adresat vicepreședintele CSM agenților de poliție care l-au oprit în trafic, într-o localitate din Vaslui.

Când i s-au cerut actele, fostul șef anti-Mafia din România a scos mai întâi legitimația.

Horodniceanu nu a fost sancționat, ci doar a primit un avertisment.

Daniel Horodniceanu a fost șeful Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din anul 2015 până în 2018.

Procurorul este în prezent vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Vă recomandăm să citiți și: Polițiștii îi cer demisia lui Daniel Horodniceanu, după ce vicele CSM s-a luat la ceartă cu un echipaj: „Lupul, paznic la oi”/Cum se apără procurorul

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea