Disidentul rus Alexei Navalnîi, trimis pentru a 15-a oară la ”IZOLARE”: ”Mă întorc în singurătate”

Disidentul rus Alexei Navalnîi, trimis pentru a 15-a oară la ”IZOLARE”: ”Mă întorc în singurătate”
Alexei Navalnîi, pentru a 15-a oară la ”izolare”: ”Mă întorc în singurătate” | Foto - Instagram
Publicat: 13/05/2023, 16:24
Actualizat: 13/05/2023, 16:25

Criticul vehement al lui Vladimir Putin a fost retrimis de conducerea penitenciarului de maximă siguranță IK-6 Melekhovo la ”izolare”. Este pentru a cincisprezecea oară când disidentul rus Alexei Navalnîi este pedepsit pentru atitudinea sa considerată ”refractară”, acesta aflându-se într-o închisoare destinată unei așa-zise reeducări.

Alexei Navalnîi este condamnat la 9 ani de închisoare pentru ”fraudă fiscală”, în urma unui proces pe care l-a etichetat drept ”contrafăcut” și riscă acum pedeapsa pe viață, autoritățile ruse acuzându-l, într-un alt dosar, de ”activități teroriste”.

Conform unui mesaj pe care l-a postat pe Twitter, prin intermediul echipei sale, Alexei Navalnîi conchide că a petrecut deja 165 de zile la ”izolare”, însă este decis să nu cedeze și să nu renunțe la protestele sale permanente și la atitudinea sfidătoare pe care o are la adresa conducerii penitenciarului și a autorităților de la Moscova.

”Ieri, la 8 seara, am fost eliberat din izolare. Astăzi, la 9:30 dimineața, mă întorc în singurătate. Contorul pentru numărul de zile pe care le-am petrecut singur a crescut la 165”, a transmis Alexei Navalnîi, iar tot acest ”joc” al conducerii penitenciarului pare a fi interminabil.

”Sunt îndurerată de deteriorarea stării de sănătate a domnului Navalnîi și de lipsa aparentă a unui diagnostic satisfăcător și a unui tratament medical”

Alice Edwards – raportor special ONU pentru tortură și alte tratamente crude, inumane sau degradante

”A măturat prost curtea de exerciții”

Alexei Navalnîi a fost pedepsit cu ”izolarea” în repetate rânduri, iar motivele au fost, de fiecare dată, altele. Spre exemplu, pentru că ”a măturat prost curtea de exerciții” a închisorii de maximă securitate – dar și pentru că l-ar fi insultat pe un anchetator criminalist -, disidentul rus a stat, la un moment dat, 11 zile în celula de izolare.

”Mă pun din nou în celula de izolare, pentru încă 11 zile, din cauză că am măturat prost curtea de exerciții și l-am insultat pe anchetatorul criminalist, locotenentul Neimovici, numindu-l «locotenent Neimovici» în loc să-i adresez prenumele și patronimul”, a transmis disidentul rus pe contul de Twitter, pe data de 1 noiembrie 2022.

În luna octombrie a anului 2021, Alexei Navalnîi a spus că i s-au adus noi acuzații – ”terorism și extremism” -, ceea ce i-ar putea aduce chiar pedeapsa cu închisoare pe viață.

Disidentul rus a fost arestat în luna ianuarie a anului 2021, la întoarcerea din Germania, acolo unde se recuperase după o tentativă de otrăvire. Navalnîi l-a acuzat pe Vladimir Putin, de la bun început, că ar fi ordonat asasinarea sa.

”Nu ți-e rușine, condamnat Navalnîi, să folosești un cuvânt atât de grosolan?

Alexei Navalnîi povestește și cum a decurs o parte a ședinței în care comportamentul său ”antisocial” a fost analizat de comisia de disciplină a penitenciarului.

Într-un final, chiar un coleg ”de izolare” a fost surprins de un astfel de verdict, iar postarea disidentului se încheie pe un ton ironic, în pofida faptului că, din momentul în care a devenit deținut al coloniei penitenciare, șicanele s-au ținut lanț.

Imaginați-vă: comisia este compusă din 10 polițiști. (…) Și iată-i, chinuindu-se să-și rețină râsul, chicotind literalmente, demontându-mi »comportamentul antisocial».

– Nu ți-e rușine, condamnat Navalnîi, să folosești un cuvânt atât de grosolan?
– Și nu este prima dată, are sistematic un astfel de comportament.
– Ei bine, care vor fi părerile, dragi membri ai comisiei?
– Ținând cont de gravitatea abaterii, propun să-l plasăm într-o celulă de pedeapsă.
– Condamnat Navalnîi, veți fi plasat într-o celulă de pedeapsă pentru o perioadă de 12 zile.

Nici nu înțeleg cum membrii comisiei au reușit să nu izbucnească în râs. Mă întorc în celulă, unde fostul meu coleg de celulă mă privește cu ochi sălbatici: «De ce ești din nou aici? Tocmai ai ieșit». Da, zic, mi-au dat 12 zile pentru că am spus «la dracu`» într-o conversație cu tine.

Tipul se uită la mine câteva secunde, neînțelegând dacă glumesc sau nu, iar când vede că nu glumesc, spune indignat: «La dracu`, asta nu se poate»”, încheie Alexei Navalnîi.


Citește și:

EXCLUSIV | Condamnat pe viață, criminalul Passaris se plânge că îi sunt încălcate drepturile! Ce le-a cerut ”Fiara din Balcani” judecătorilor

EXCLUSIV | ”Ucigașul de boschetari”, cel mai mare criminal în serie din România, ar putea fi eliberat condiționat: ”Îi ucidea cu pietre!”

EXCLUSIV | Ministerul Finanțelor confirmă HAOSUL de la ONJN: ”Încălcări grave ale normelor legale” / Expert în gambling: ”Sat fără câini, balamuc!”

EXCLUSIV | Culisele afacerii ”ASSMB”. Legătura dintre Vlad Voiculescu și familia ”protejatei” sale, viitoarea șefă de la Administrația Spitalelor

EXCLUSIV | Super-combinația pusă la cale de fostul ministru Vlad Voiculescu și Nicușor Dan. De ce vor să schimbe, luni, directorul ASSMB!

Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce au făcut Bianca și Robert după circul și eliminarea de la Insula! Adevărată telenovelă...
Anca Țurcașiu, ipostază senzuală la plajă! Are 53 de ani, dar i-a fascinat pe toți...
Revin temperaturile sufocante, de aproape 40°C. Cod galben de caniculă până luni, în mai multe...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Viktor Orban a anunțat din România. Ungurii, obligați să recunoască: România e cea mai importantă
Ceaușescu a construit ilegal Casa Poporului. Mărturiile fostului arhitect-șef al Bucureștiului
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Culiță Sterp, amintiri traumatizante din copilărie: „Râdeau copiii de mine.”
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
O nouă descoperire contribuie la povestea migrației umane antice