Ministerul Transporturilor va cere bani la prima rectificare bugetară din acest an, din vară, pentru a putea cofinanţa şi a asigura continuitatea proiectelor pe care le-a demarat.
Pentru Sorin Grindeanu, asta înseamnă bani direct în investiţiile de infrastructură aflate în derulare.
Ministrul Transporturilor a vorbit marți, 16 mai, la conferinţa „Better Connected through Connecting Europe Facility”.
„Sigur va fi speculat ceea ce spun, dar, ca să vorbim de transporturi în anii viitori, vorbim de finanţare, vorbim inclusiv de sume care până acum n-au fost la dispoziţia Ministerului Transportului. Aminteam aseară, într-o discuţie cu ministrul polonez al Transporturilor (n.r. – Andrzej Adamczyk), că în doi ani, de la final de 2021 până la finalul anului acesta, Ministerul Transporturilor şi-a dublat bugetul. Dacă în 2021 execuţia bugetară a fost undeva la 14 miliarde de euro, probabil că acest an îl vom finaliza cu 28 de miliarde.
Asta înseamnă, că tot vorbim de reduceri şi de ce e la ordinea zilei pe agenda noastră, la rectificările care vor veni, prima dintre ele, în vara acestui an, Ministerul Transporturilor va cere bani pentru a putea cofinanţa şi a asigura continuitatea proiectelor pe care noi le-am demarat şi probabil pe titlurile 60, 61, nu pe PNRR.
Acolo e cea mai mare nevoie.
Din câte ştiu eu de la colegii mei, avem doar 3 miliarde de lei prinse, iar dacă autostrada A7 începe să meargă la ritmul la care vedem că se lucrează, probabil că, şi în mod sigur, aceste 3 miliarde nu ne vor ajunge până la sfârşitul anului. Asta înseamnă că vom mai cere bani, asta înseamnă bani direct în investiţii, pentru că peste 70% din bugetul Ministerului Transporturilor merge în investiţii.
Fondurile de salarii, de exemplu, reprezintă 0,3%, restul sunt subvenţiile pe care le ştim cu toţii şi sumele, aproximativ 15%, pe întreţinerea reţelei de drumuri şi reţelei feroviare”, a declarat Grindeanu.
Potrivit acestuia, prima rectificare va fi în iulie-august, iar cine va fi ministru al Transporturilor la acea dată va trebui să solicite sume suplimentare, care să fie folosite la cofinanţarea proiectelor.
„Ministerul Transportului, indiferent de cine îl va conduce, va trebui să solicite sume suplimentare, care vor merge ţintit spre cofinanţări la proiectele pe care dumneavoastră deja le ştiţi.
Prin buget, iniţial aveam prevăzute sume, de exemplu, pe zona rutieră, de vreo 3 miliarde, dar nu cred că vor ajunge la ritmul la care se lucrează pe A7. Probabil că, în perioada următoare, în fiecare lună se va veni cu facturi de un miliard, ceea ce va duce la vreo 3-4 miliarde, spun eu, care sunt absolut necesare în a merge în plus sau a veni în plus la rectificări pe zona de investiţii”, a adăugat Sorin Grindeanu.
Ministrul social-democrat al Transporturilor a dat asigurări că echipa de la Fonduri Europene a pus la punct mecanismul care să asigure acest flux al investiţiilor în infrastructura României.