Interlopul brăilean „Dasaev”, CONDAMNAT la 12 ani de închisoare, după ce a înjunghiat doi baschetbaliști americani, în urmă cu cinci ani 

Interlopul brăilean „Dasaev”, CONDAMNAT la 12 ani de închisoare, după ce a înjunghiat doi baschetbaliști americani, în urmă cu cinci ani 
Interlopul „Dasaev” / Sursa foto: obiectivbr.ro
Publicat: 17/05/2023, 14:38

Daniel Gabriel Husein, zis „Dasaev”, în vârstă de 42 de ani, acuzat de înjunghierea, acum cinci ani, a baschetbaliștilor americani Darrel Bowie şi Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, a fost condamnat, în primă instanță, la 12 ani de închisoare cu executare.

Sentința a fost dată, miercuri, de Tribunalului Brăila și nu este definitivă. Ea poate fi contestată la Curtea de Apel Galați.

Conform minutei instanței, interlopul brăilean Dasaev a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat,  la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de port şi folosire fără drept de obiecte periculoase și la 1 an şi 6 luni de închisoare pentru comiterea infracţiunii de tulburare a ordinii şi liniştii publice.

„Contopeşte pedepsele principale aplicate inculpatului Husein Daniel Gabriel, constând în pedepsele închisorii de 11 ani, 1 an şi 6 luni şi respectiv 1 an şi 6 luni, acesta urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 11 ani de închisoare la care se adaugă sporul obligatoriu de 1 an, reprezentând o treime din restul celorlalte pedepse, rezultând pedeapsa principală rezultantă de 12 ani de închisoare”, potrivit magistraților de la Tribunalul Brăila.

Baschetbaliștii americani înjunghiați în 2018 de Dasaev
Baschetbaliștii americani înjunghiați în 2018 de Dasaev

Cei doi baschetbaliști americani au rămas cu sechele grave după ce au fost înjunghiați

În noapte de 15 spre 16 septembrie 2018, baschetbaliștii Darrel Bowie și Joseph McClain se aflau pe terasa Music Pub din Grădina Mare din Brăila, împreună cu câțiva coechipieri, când au fost atacați de mai mulți indivizi. În timpul încăierării, în care s-au împărțit lovituri de pumn și s-au spart câteva sticle, cineva a scos un cuțit.

„În jurul orei 2.00, sportivii se aflau pe o terasă din centrul municipiului Brăila. În urma unui conflict în care au fost implicate mai multe persoane, cei doi americani au fost înjunghiați. Încă se analizează camerele din zonă pentru a stabili cu exactitate numărul și numele celor implicați, nu sunt identificați toți. Cei doi americani de 24 și 25 de ani au fost transportați la spital și s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, declara, la acel moment, Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.

Principalul suspect al atacului, Daniel Gabriel Husein ”Dasaev”, a fost reținut în 17 septembrie 2018. Ulterior, acesta a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor calificat, port și folosire fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Apoi, el a fost plasat sub control judiciar, în urma unei decizii din 18 noiembrie 2020a Tribunalului Brăila. (Detalii suplimentare aici…)

Cei doi americani au fost operați de urgență, iar după ce s-au refăcut au plecat înapoi în Statele Unite ale Americii.

Gabriel Husein „Dasaev” a devenit cunoscut în anii 90, când a tăiat cu o sabie mâinile unui rival. Ulterior, el a stat mulți ani după gratii, fiind condamnat în România și în Spania pentru viol și proxenetism și a fost eliberat din penitenciarul Focșani în anul 2014.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
Andrei Versace, dator la CĂMĂTARI?! Un prieten rupe tăcerea despre sursa de venit a influencerului:...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Nuntă transformată în tragedie, în Botoșani. O femeie a decedat după ce fiica ei a...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
REVOLUȚIE în electronică! Au anunțat o descoperire remarcabilă!
S-au ordonat restricții în România. Decizie în orașe și sate. E permis doar între anumite...
Propunerea care-l scoate pe Geoană din turul II. Putere absolută pentru funcționarii ANAF
Ce a putut să își pună un român la fereastră, fără să îi pese de...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce a transmis Geta Sterp cu privire la persoanele care se jignesc în mediul online....
Oana Moșneagu și Vlad Gherman, regrete după nunta de vis. Ce ar schimba dacă ar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
FACULTATE ÎN ȚARĂ SAU ÎN STRĂINĂTATE? ECATERINA ANDRONESCU LĂMUREȘTE TOȚI ELEVII LA PODCAST „ALTCEVA CU...