Modificările Codului penal şi Codului de procedură penală, la abuzul în serviciu și folosirea interceptărilor serviciilor, parțial neconstituționale

Curtea Constituţională a României a admis parţial, miercuri, sesizările privind modificări aduse Codului penal şi Codului de procedură penală, conform comunicatului oficial al CCR. Judecătorii constituţionali au stabilit, printre altele, că infracţiunea de abuz în serviciu poate fi incriminată şi fără a se stabili un prag valoric, judecătorul fiind cel care poate decide în legătură cu gravitatea faptei. În ceea ce privește înregistrările făcute de serviciile de informații, acestea vor putea fi folosite din nou în dosarele penale, iar avocații vor trebui sa aibă certificat ORNISS pentru dosarele care conțin informații clasificate, conform specialiștilor consultați de Gândul.

Judecătorii constituționali au dezbătut miercuri sesizările depuse de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și de Avocatul Poporului și de parlamentari.

Deciziile CCR sunt definitive și general obligatorii.

Abuzul în serviciu, fără prag

Prima decizie vine după sesizarea de neconstituționalitate privind proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii 286/2009 privind Codul penal, precum şi a altor acte normative, care vizează infracțiunea de abuz în serviciu. Proiectul a fost adoptat în 5 aprilie de deputați, care au eliminat amendamentul introdus de senatori ce prevedea un prag valoric de la care un funcționar public poate fi acuzat de infracțiunea de abuz în serviciu.

În plenul Camerei Deputaților, 191 de aleși au votat pentru, 66, împotrivă, 12 s-au abținut și 8 nu au votat proiectul de act normativ care a primit, cu o zi înainte, raport favorabil în Comisia Juridică, de disciplină şi imunităţi, care a scos amendamentul ce fusese introdus de senatori.

„Fapta funcționarului public care, cu știință, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea puterea de lege ori îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică”, este amendamentul adus articolului 297 din Codul Penal, la votul din Senat, retras de deputați.

De la tribuna Parlamentului, ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a declarat că a votat pentru varianta de modificare supusă votului plenului, care este cea promovată inițial de Guvern.

După ce Senatul introdusese amendamentul cu pragul de 250.000, Ministerul Justiției și liderii Coaliției anunțau că vor promova stabilirea unui nou prag, de 9.000 de lei.

„Față de dezbaterile care au avut loc în ultimele zile și numeroasele întrebări care mi-au fost adresate, inclusiv în această dimineață, și aici, în plen, doresc să precizez că susțin aceste proiecte în forma adoptată de către Guvern și dezbătute de dumneavoastră, aveți pe masă aceste proiecte astăzi, pentru că se încadrează în linia Constituției, și solicit cu respect să se consemneze votul meu pentru aceste proiecte de modificare a Codurilor Penale”, spunea ministrul Justiției, în 5 aprilie.

„În ședința din data de 17 mai 2023, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, a decis, cu unanimitate de voturi în privința pct.1 și a pct.2 [cu referire la art.V din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal] și cu majoritate de voturi în privința celorlalte dispoziții ale pct.2:

1. A admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție și a constatat că este neconstituțională sintagma „a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii” din cuprinsul art.III pct.1 [cu referire la art.3 alin.(3)] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
2. A respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.I pct.3 [cu referire la art.297 alin.(1)] și pct.4 [cu referire la art.298 alin.(1)], precum și ale art.V din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, Curtea Constituțională a stabilit, cu privire la sintagma „a unei decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluţionarea unui recurs în interesul legii” din cuprinsul art.III pct.1 [cu referire la art.3 alin.(3)] din legea criticată, că dezincriminarea se realizează printr-un act de reglementare primară. Legiuitorul nu poate asimila în niciun caz decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii cu o lege și, astfel, să îi atașeze efectele pe care le presupune o lege de dezincriminare. Curtea a reținut că o astfel de decizie nu provine de la o autoritate publică ce acționează în sfera generării normelor juridice sau a eliminării acestora și nu aduce niciun aport normativ propriu. Astfel, Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei, fiind contrară dispozițiilor art.1 alin.(4), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(3) din Constituție.

De asemenea, Curtea Constituțională a stabilit, cu privire la art.I pct.3 [cu referire la art.297 alin.(1)] și pct.4 [cu referire la art.298 alin.(1)], precum și ale art.V din legea criticată, că instanțele judecătorești pot remedia prin interpretare – cu luarea în considerare a deciziilor Curții Constituționale – inconsistențele și incongruențele existente în textele de incriminare. Astfel, chiar dacă legiuitorul nu a reglementat un anume prag valoric al pagubei sau o anumită intensitate a vătămării intereselor legitime ale persoanelor fizice/ juridice pentru reținerea infracțiunilor de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, aspect care, în jurisprudența anterioară a Curții Constituționale nu a atras neconstituționalitatea normei în cadrul controlului a posteriori de constituționalitate, acțiunea instanțelor judecătorești – concordantă cu jurisprudența Curții Constituționale – este de natură să mențină și să consolideze prezumția de constituționalitate a textului, care trebuie să îmbine într-un mod armonios aspectele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii. Totodată, Curtea a reținut că folosirea sintagmei „un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege” din cuprinsul normelor de incriminare antereferite nu încalcă exigențele de calitate a legii, întrucât infracțiunile de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu vizează conduita funcționarului public/funcționarului prin raportare la un act de reglementare primară, neavând importanță dacă acesta a fost adoptat/ emis înainte sau după Constituția din 1991, atât timp cât a fost receptată în sistemul constituțional actual”, se arată în comunicatul CCR.

Se pot folosi sau nu interceptările?

Al doilea proiect de act normativ ajuns la CCR este cel privind legea aprobată tot în 5 aprilie de Camera Deputaților, privind modificarea Codului de procedură penală – aprobat cu 168 de voturi pentru, 75 contra, 20 de abțineri și 7 nu au votat – și care a stârnit controverse prin faptul că reintroduce posibilitatea folosirii înregistrărilor obținute de serviciile de informații, în cazul mai multor infracțiuni.

„După articolul 139 se introduce un nou articol, art. 139¹, cu următorul cuprins: «Înregistrările obținute din activități specifice culegerii de informații

Art. 139¹. – (1) Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) și au fost respectate prevederile legale care reglementează obținerea acestor înregistrări.

(2) Legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate se verifică în procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță»”.

Articolul este considerat neconstituțional de Avocatul Popoului – la fel cum au decis și magistrații ICCJ -, care a detaliat argumentele în documentul transmis Curții Constituționale.

Avocatul Poporului a transmis o obiecție de neconstituționalitate privind această lege.

Ce a decis CCR privind interceptarile

Pe acest proiect au depus o obiecție de neconstituționalitate și un grup de deputați aparținând Grupului parlamentar al Alianței pentru Unirea Românilor și de deputați neafiliați, conform ordinii de zi a ședinței de miercuri a CCR.

Pe scurt, coform comunicatului CCR și înainte de redactarea și publicarea motivării detaliate, CCR a declarat constituțional:

„Art. 139¹. – (1) Înregistrările rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului pot fi folosite ca mijloace de probă în procesul penal dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații privitoare la pregătirea ori săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) și au fost respectate prevederile legale care reglementează obținerea acestor înregistrări.”

În schimb, articolul privind mecanismul de control este considerat neconstituțional, conform comunicatului CCR.

„Art. 139¹. – (2) Legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile respective, a mandatului emis în baza acesteia, a modului de punere în executare a autorizării, precum și a înregistrărilor rezultate se verifică în procedura de cameră preliminară de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță”.

Cum interpretează avocații

Pe baza informațiilor din comunicatul CCR, înainte de a avea o motivare mai aplicată și mai detaliată a Curții, avocatul Cristian Ene interpretează că judecătorii constituționali au constatat că Parlamentul nu a redactat o lege suficient de clară pentru modificarea Codului de procedură penală.

„Curtea Constituțională connstată că prin aceste modificări legislative Parlamentul, ca legiuitor primar, nu respectă în totalitate dispozițiile Deciziei 55 din 4 februarie 2020 a Curții Constituțioanale a României, fapt ce determină concluzia CCR în sensul că dispoziția art. 1, punctul 17, cu referire la art. 139 ¹, alin2., și anume la ceea ce înseamnă înregistrările, aceste dispoziții sunt contrare prevederilor art. 147 din legea fundamentală”, a explicat avocatul.

Pe scurt, așa cum a confirmat avocatul, CCR spune, pe de o parte, că folosirea interceptărilor făcute de servicii ar respecta prevederile Constituției, dar modalitatea de control a legalității acestora nu ar corespunde legii fundamentale.

„De asemenea, (modificărie legislative – n.r.) nu clarifică controlul a postiori făcut la aceste interceptări de către un judecător de drepturi și libertăți, cam aceasta este esența”, a explicat specialistul în drept.

„Așteptăm motivarea. Încă Parlamentul nu a adoptat o lege care să fie clară și care să fie în concordanță cu decizia CCR pe ceea ce înseamnă interceptările în cadrul procesului penal”, a conchis Cristian Ene.

Conform articolulul invocat, art. 147 din Constituția României, deciziile Curţii Constituţionale:

(1) Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.

(2) În cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale.

(3) În cazul în care constituţionalitatea tratatului sau acordului internaţional a fost constatată potrivit articolului 146 litera b), acesta nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate. Tratatul sau acordul internaţional constatat ca fiind neconstituţional nu poate fi ratificat.

(4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Comunicatul detaliat al CCR:

„Cu unanimitate de voturi, după conexarea celor trei sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Avocatul Poporului și de un număr de 33 de deputați aparținând Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Partidului Social Democrat (PSD) și Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) și 23 deputați neafiliați,

1. A admis obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] și ale art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative.
2. A respins, ca neîntemeiate, obiecțiile de neconstituționalitate și a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, în ansamblu, precum şi dispoziţiile art.I pct.1 [cu referire la art.9 alin.(5)], art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(1)], ale art.I pct.19 [cu referire la art.145 ind.1 alin.(3)], ale art.I pct.34 [cu referire la art.281 alin.(4)], ale art.I pct.38 [cu referire la art.345 alin.(1) ind.1 și (1) ind.2], ale art.I pct.43 [cu referire la art.374 alin.(11) și (12)], ale art.I pct.44 [cu referire la art.375 alin.(3)], ale art.I pct.45 [cu referire la art.377 alin.(5)], ale art.I pct.48 [cu referire la art.421 alin.(1) pct.2 lit.a)] și ale art.II alin.(2) din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor acte normative, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

În esență, în ceea ce privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.17 [cu referire la art.139 ind.1 alin.(2)] din legea criticată, Curtea a reținut că legiuitorul nu și-a îndeplinit obligația constituțională, în sensul punerii de acord a prevederilor declarate neconstituționale prin Decizia nr.55 din 4 februarie 2020, cu dispozițiile Constituției, ceea ce este contrar prevederilor art.147 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea a constatat că, potrivit normelor criticate, organul competent să verifice legalitatea încheierii prin care s-au autorizat activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, a mandatului emis cu această ocazie, a mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obținute este judecătorul de cameră preliminară de la instanța căreia îi revine, potrivit legii, competența să judece cauza în primă instanță, așadar o instanță judecătorească ierarhic inferioară celei care a autorizat activitățile respective. Din această perspectivă, Curtea a constatat că legiuitorul nu a reglementat un control efectiv al elementelor ce țin de legalitatea înregistrărilor – mijloc de probă în procesul penal – rezultate din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr.51/1991, cu consecinţe în planul respectării accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.

Totodată, Curtea a constat că este necesar ca legiuitorul să reglementeze, în Codul de procedură penală, o formă de control a posteriori în cazul înregistrărilor ce rezultă din activităţile specifice culegerii de informaţii, care sunt comunicate organelor de urmărire penală și care dobândesc calitatea de mijloace de probă în dosarul penal în care nu s-a dispus trimiterea în judecată, pentru ca persoana vizată de aceste activități, care nu a dobândit în acea cauză calitatea de parte, precum și inculpatul față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală sau clasarea să poată contesta legalitatea acestor înregistrări, precum și elementele ce țin de legalitatea mijlocului de probă. De asemenea, Curtea a constatat că legiuitorul are obligația de a reglementa și procedura aplicabilă conservării și/sau distrugerii acestor înregistrări.

Cât privește soluția de admitere a obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b)] din legea criticată, Curtea a constatat că legiuitorul nu poate asimila în niciun caz decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept sau în soluționarea unui recurs în interesul legii cu o lege și, astfel, să îi atașeze efectele pe care le presupune o lege de dezincriminare. Curtea a reținut că o astfel de decizie nu provine de la o autoritate publică ce acționează în sfera generării normelor juridice sau eliminării acestora și nu aduce niciun aport normativ propriu. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile art.I pct.62 [cu referire la art.595 alin.(1) ind.1 lit.b) din Codul de procedură penală] din legea criticată sunt neconstituționale, fiind contrare prevederilor art.1 alin.(4), ale art.61 alin.(1) și ale art.126 alin.(3) din Constituție”, se arată în comunicatul CCR.