EXCLUSIV VIDEO | Abandonul școlar, combătut. ”Nouă ne pasă” – manifest împotriva indiferenței

Publicat: 18/05/2023, 10:29
Actualizat: 18/05/2023, 11:32

O societate este cu atât mai dezvoltată cu cât membrii ei sunt mai educați. Iar acolo unde statul nu reușește să-și ducă la bun sfârșit programul, apar oameni cu inițiativă, care pun umărul la educația celor mai puțin răsfățați de soartă. 

Tudor Vlad, președintele Fundației Nouă ne pasă, povestește că deși fundația a pornit la început cu gândul de a susține performanța, prin programul Hai la Olimpiadă, ulterior inițiatorii programului au constatat că problema mult mai gravă era cea a abandonului școlar în mediul rural. Și a luat naștere programul Nouă ne pasă, care ulterior a dat și numele fundației.

“Educația, în 2012, când am lansat noi fundația, era într-un con de umbră. Nu prea se vorbea despre problemele cu care se confruntă copiii, profesorii și nouă ne-au atras atunci atenția problemele celor care făceau înalta performanță, matematică, fizică și informatică, și cu ei am început, cu un program care s-a numit Hai la Olimpiadă. Ulterior ne-am conectat mai bine și am lansat un al doilea program, care adresează o problemă mult mai dureroasă problema abandonului școlar în mediul rural. Și acest al doilea program se cheamă Nouă ne pasă, nume pe care îl și purtăm acum. Inițial, fundația a fost lansată de eMAG, ulterior am devenit independenți și ne-am luat acest nume”, a rememorat începuturile Tudor Vlad, la Gândul Exclusiv.

Nouă ne pasă a fost o luare de poziție, o atitudine socială împotriva indiferenței cronice a societății.

Putem vorbi despre indiferență și efectele ei care duc cam peste tot, de la prezența la vot, până la implicarea cetățenească în orice domeniu, dar, dacă ar fi să ne orientăm către o soluție care să răspundă cât mai multor probleme, acesta ar fi investiția în educație. Pe de altă parte, este și o invitație. Nu e vorba de noi, câțiva oameni  cărora ne pasă, e vorba despre o invitație de a duce în această zonă a implicării cât mai mulți oameni. Și nu neapărat alături de acțiunile noastre.

Prin acțiunile sale, Fundația Nouă ne pasă își propune, printre altele,  să pună umărul, alături de copiii din mediul rural, pentru a termina opt clase și a putea să treacă de evaluarea națională și pentru a-și putea construi un viitor.

“Ne adresăm elevilor, studenților și profesorilor care vor să facă mai mult decât le permite cadrul formal al școlii în momentul de față. Și avem în sensul ăsta implementate centre afterschool, de exemplu, în programul Nouă ne pasă pentru prevenirea abandonului școlar, unde vin copiii care nu au posibilitatea ca acasă să-și facă lecțiile și să progreseze și din cauza asta, la un moment dat, ajung în situații critice la școală și de acolo până la abandonul școlar nu mai e decât un pas”, explică Tudor Vlad.

Lucrăm cu profesori cărora le pasă și care sunt implicați, care vor să-i ajute pe acești copii și de fapt ei sunt eroii din punctul meu de vedere. Acești profesori care nu rămân indiferenți la problemele din ce în ce mai mari. Există un gap, o prăpastie, între ce se întâmplă într-o școală  din oraș, mai ales dintr-o școală unde învață copii care au părinți educați și o școală dintr-un sat unde părinții poate că nu au mai mult de patru clase. Părinții din oraș înțeleg importanța educației și fac tot ce pot pentru a-și sprijini copiii. Copiii din sat nu au această șansă și atunci dacă nu vine cineva către ei, undeva în jurul vârstei de 12 ani, deci probabil clasa a 6-a, a 7-a, încep să fie tentați de alte perspective. De atunci pot lucra cu ziua, se pot implica în tot felul de alte activități care par mai interesante decât școala.

Unu din trei copii de la sat abandonează școala

Cifrele oficiale arată înfiorător, însă realitatea este mult mai cruntă.

“Cifrele oficiale spun că unu din patru copii din zonele rurale nu termină clasa a 8-a, dar noi, acolo unde am mers, am văzut că poate să fie chiar mai rău, în cele mai multe școli în care lucrăm ar fi unu din trei copii, deci e…”, afirmă cu tristețe președintele Fundației Nouă ne pasă.

Și, atenție, nu este vorba de cazuri sociale.

“Nu sunt cazuri sociale, noi auzim de o situație, de alta. Deja vorbim de un fenomen social. În momentul în care ai chiar și 25 la sută copii care nu-și finalizează parcursul educațional și nu ajung să aibă o calificare sau, mă rog, abilitățile minime pentru a putea desfășura o activitate în orice zonă a economiei, de fapt, adică ei nu pot să aspire decât să lucreze cu ziua sau să plece undeva la lucru în străinătate, tot așa, om bun la toate, acești copii sunt pierduți și pentru economie și pentru societate, iar problema nu este doar a lor, problema este a noastră a tuturor”, descrie această situație Tudor Vlad.

Mie problema cea mai mare mi se pare de fapt aceasta: sunt atât de mulți copii care nu ajung să producă și să se pună în valoare, să fie o resursă pentru societate și pentru economie, ci ajung să fie un balast pe care noi îl cărăm în spate în fiecare zi.

De la „Hai la Olimpiadă”, la „Nouă ne pasă”

Fundația a aflat de abandonul școlar de la elevii și profesorii prinși în programul de pregătire pentru olimpiadă.

”Mi-aduc aminte primul caz a fost dintr-un sat, o comună, Nisiporești, unde aveau un liceu tehnologic și câțiva copii care locuiau într-un sat vecin nu mai aveau practic cu ce să ajungă la școală… dispăruse microbuzul care-i putea duce la școală, microbuz pus la dispoziție de nu mai țin minte, de primărie sau Consiliul Județean. Și atunci le rămânea ca opțiune doar o cursă operată de o firmă privată și bineînțeles că nu-și permiteau abonamentul pentru acel microbuz. În mod normal, nu a fost vorba de o sumă foarte mare, au apelat la noi, noi i-am ajutat să termine școala în felul ăsta, nu am făcut ceva extraordinar”, istorisește Tudor Vlad la Gândul Exclusiv.

Impresionantă este însă a doua poveste, descoperită lângă București, în comuna Ciorogârla.

”O altă asociație mai mică făcea un astfel de afterschool, dar predau ei, nu predau profesorii din școală. Și am fost la câteva ore ale lor. Și am văzut acolo un lucru care, într-adevăr, m-a impresionat destul de mult: acei copii nu știau, am fost la niște ore de matematică, nu știau să socotească, înțelegeau foarte greu ce li se explica, lecția respectivă, dar aveau o voință extraordinară. Mi-am dat seama că dacă ar avea șansele pe care le au copiii noștri, care sunt un pic mai răsfățați, n-ar avea nicio șansă în competiție cu ei”, își amintește Tudor Vlad.

90 de centre afterschool are Fundația Nouă ne pasă în întreaga țară. Pentru ca acestea să devină funcționale, este nevoie de cadre didactice care să-i îndrume pe elevii cu probleme.

Nu a fost greu să îi convingem pe profesori, dar a fost greu să-i găsim și este greu să-i găsim pe acești profesori care sunt din punctul meu de vedere cei care țin sistemul în viață. Dedicați, implicați, dăruiți aș zice, dăruiți… Ei fac sacrificii mari: fac naveta din oraș ca să predea acolo la sat, se implică, vorbesc cu părinții, îi conving pe acei părinți că e important să-și lase copiii la școală și la afterschool, sunt deschiși.

Pentru ei, Fundația Nouă ne pasă face tot posibilul pentru a-i pregăti și a-i susține facă ceea ce știu cel mai bine și ceea ce și-au ales.

“Îi invităm și la niște cursuri pe care le ținem în vacanța de vară, vin la acele cursuri, vor să învețe lucruri care nu au neapărat legătură cu practica pedagogică, dar învață cum să se apropie de acești copii, care de multe ori vin cu blocaje emoționale, învață cum să-și depășească ei înșiși anumite prejudecăți poate, sunt o specie aparte și aici e provocarea să găsim sau să formăm și alți profesori care să poată să facă ce fac ei”, explică Tudor Vlad.

Fundația „Nouă ne pasă”

Începutul activității: 2012, cu un centru de pregătire pentru performanță cu 200 de copii (programul Hai la Olimpiadă)

  • 2023: Programul „Hai la Olimpiadă” are aproape 6.000 de copii, pregătiți de aproximativ 300  de profesori
  • 2023: Programul „Nouă ne pasă” (în forma actuală, lansat în 2016): 3.000 de copii și 377 de profesori

“Obiectivul nostru este să-i ducem până în clasa a 8-a și să promoveze Evaluarea Națională pentru a putea merge mai departe”

Tudor Vlad, președintele Fundației „Nouă ne pasă”

Alte programe: 140 de bătăi pe minut (program dedicat reintegrării sportului în procesul educațional), Școala de programare (cursuri de programare pentru copii din orașele mici ale țării – 120 de elevi în programul pilot)

  • Buget inițial (2012) – 200.00 euro, aproximativ un milion de lei
  • Buget actual (2023) – 13 milioane de lei

Prezența la școală s-a îmbunătățit cu 80% pentru toți copiii care participă la program. Sigur că există și cazuri isolate, excepționale, când copiii renunță, renunță și la program și la școală ulterior. Dar sunt situații pe care noi nu le putem controla. E decizia părinților, nu putem interveni acolo.

Tudor Vlad, președintele Fundației „Nouă ne pasă”

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Se transferă minim 2.300 de lei pe cardurile românilor. Decizie la Guvern. Plăți finale pe...
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată