Jade Jagger (51 de ani), fiica solistului trupei Rolling Stones, Mick Jagger (79 de ani), a fost arestată în insula Ibiza pentru agresarea unor ofiţeri de poliţie, a precizat – joi – o sursă din cadrul poliţiei, care nu a oferit mai multe detalii.
Jade, care este creatoare de bijuterii, era cazată din 11 mai la un hotel din insula spaniolă, celebră pentru petrecerile pe care le găzduieşte, scrie Reuters, citat de Agerpres.
Fiica lui Mick Jagger a fost arestată împreună cu un bărbat, miercuri, după o altercaţie care a avut loc în capitala insulei, Ibiza Town, a relatat ziarul spaniol El Pais, citând declaraţiile unor martori.
Bărbatul a devenit agresiv cu chelnerii, iar cei doi au fost daţi afară din local, potrivit sursei citate. Poliţia a fost chemată de urgență, după ce el a continuat să profereze insulte în stradă.
Când forţele de ordine au venit la faţa locului, bărbatul s-a opus arestării, iar Jade i-a atacat pe poliţişti, pe care i-a zgâriat şi i-a lovit cu pumnii.
Sursa din cadrul poliţiei nu a dorit să confirme detaliile articolului din El Pais, iar Reuters nu a reuşit să o contacteze pe fiica artistului pentru comentarii.