Comisia Centrală a Arbitrilor a decis ca Radu Petrescu să conducă de la centru derby-ul Farul Constanța – FCSB. Meciul poate stabili campioana din Superliga.
Radu Petrescu va fi ajutat de Mircea Grigoriu şi Mihai Marica, în Camera VAR se vor afla Ovidiu Haţegan şi Marius Badea, iar rezervă va fi Marian Barbu.
Farul – FCSB are loc duminică, de la ora 21:00, și va fi în direct la Digisport, Orange Sport și Prima Sport.
Cele două sunt despărțite de un singur punct, Farul, 47, FCSB, 46. Dacă gazdele câștigă vor primi trofeul, dacă e remiză sau se impun oaspeții atunci campioana se va stabili în ultima etapă.
Delegarea lui Radu Petrescu e contestată de oamenii de fotbal. Fostul arbitru Ion Crăciunescu l-a criticat pe șeful CCA, Kyros Vassaras, pentru alegerea făcută la acest meci. „Nu știu de ce îl forțează atât de mult pe Radu Petrescu, pentru că sunt și alți arbitri. Eu nu pot să spun despre el, a avut niște probleme și a avut niște probleme serioase. Eu l-aș mai proteja puțin. Nu l-aș trimite la meciuri din acestea decisive, dar cetățeanul grec nu înțelege nimic”, a declarat acesta, potrivit Fanatik.
Pentru sursa citată, Adrian Porumboiu, ex-arbitru FIFA, a spus: „Dacă îl pune pe băiatul ăsta, n-am nimic cu el, dacă îi cere o echipă, e Casa de Comenzi, nu mai e CCA! Nu poți. La Colțescu e nota bene, trecutul lui întunecat îl cunoaște toată lumea. Faptul că și-a revenit, că arbitrează bine, e spre cinstea lui, dar existau destule, în trecutul nu prea îndepărtat. De 4-5 ani arbitrează perfect. Pe când tu, dacă aduci la un meci din ăsta, un arbitru care a schimonosit o fază, a stabilit o campioană, să-l mai dai încă o dată să mai stabilească o altă campioană, e prea mult”.