Un bărbat din Cluj și-a găsit sfârșitul după ce și-a scos soția pe semnătură de la psihiatrie. Femeia l-a ucis chiar în fața copilului de trei ani. Tragedia s-a întâmplat în localitatea Dezmir, din județul Cluj.
La aproape două zile de la tragedie, apar detalii șocante despre felul în care s-a petrecut cumplita crimă. După o discuţie aprinsă, femeia a luat vineri seară un cuţit şi s-a năpustit asupra soţului chiar de faţă cu mezinul familiei. Bărbatul ar fi fost luat prin surprindere şi nu a mai apucat să se apere, iar rana din zona gâtului i-a fost fatală. Când a realizat ce a făcut, a încercat să ascundă cadavrul în spatele locuinţei, însă fiica lor în vârstă de 15 ani a dat peste el. Adolescenta a alertat autorităţile, iar ucigaşa a ajuns în custodia poliţiştilor.
Se pare că femeia nu era la prima criză nervoasă. În urmă cu câteva săptămâni ar fi furat două maşini ale vecinilor, iar într-o criză de nervi ar fi aruncat cu lucrurile prin locuinţă, potrivit observatornews.ro.
”Am trimis (n.r. un echipaj), că m-au sunat vecinii. A fost doamna viceprimar, cu o persoană de la asistenţă socială de la noi, cu Poliţia Locală. Şi atunci s-a luat legătura cu nişte rude care le-au luat copiii”, spune Grigore Fati, primarul comunei Apahida.
”Când persoana se deteriorează după externare, nu există responsabilitatea juridică referită, ca să zicem cine a semnat ca să o ia acasă. Întreruperea bruscă a medicaţiei poate să fie cauza unor schimbări radicale de comportament. Legea românească prevede doar în cazuri limitate, obligativitatea tratamentului după externare”, spune Gabril Diaconu, medic psihiatru.
Cei doi au trei copii împreună, iar acum, aceștia sunt la o rudă a bărbatului ucis. Femeia este acuzată de omor și a fost reținută.