ANALIZĂ | Cum îl ajută Putin pe Erdogan să recâștige șefia Turciei. Profesorul Tudor Păcuraru: ”Cartea câștigătoare”

ANALIZĂ | Cum îl ajută Putin pe Erdogan să recâștige șefia Turciei. Profesorul Tudor Păcuraru: ”Cartea câștigătoare”
Publicat: 23/05/2023, 14:25
Actualizat: 23/05/2023, 14:25

Deși măcinată de război, Ucraina continuă să se numere printre marii producători de cereale ai lumii. An de an, produce în jur de 14 milioane tone grâu și 25 milioane tone porumb, din care exportă o mare parte. Majoritatea exporturilor – 30,25 milioane de tone de produse agricole – s-a făcut, anul trecut, pe cale maritimă, în baza Acordului privind exporturile de cereale pe Marea Neagră. Iar Turcia a fost printre principalii clienți: anul trecut, 39% din necesarul său de grâu și 47% din cel de porumb au provenit din Ucraina.

În exclusivitate pentru Gândul, profesorul Tudor Păcuraru – colonel în rezervă, scriitor și critic literar, fiul scriitorului și diplomatului Francisc Păcurariu – face o analiză punctuală a ajutorului pe care Vladimir Putin i l-a oferit președintelui turc Erdogan în demersul acestuia de a câștiga un nou mandat de președinte al Turciei.

  • Colonelul (r) Tudor Păcuraru și-a petrecut o parte a copilăriei și adolescenței în străinătate, în misiunile diplomatice ale României din America Latină. A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Înainte de 1989, a fost profesor și redactor la Editura Minerva.
  • Între 1996 și 2016, a activat ca analist în cadrul Serviciului Român de Informații, de unde s-a retras cu gradul de colonel. S-a dedicat scrisului și studierii arhivelor istorice și ale CNSAS. A publicat ”Jurnalul unui terorist” (2018) și ”Simbad Corăbierul” (2019).
  • Ulterior, a publicat la Editura Evenimentul și Capital volumele ”Planul Nistru – 1989” și ”Zori însângerați – Târgu Mureș 1990”, acestea din urmă cărți în care a dovedit, pe bază de documente, implicarea serviciilor secrete străine în evenimentele din decembrie 1989 din România și în conflictele interetnice de la Târgu Mureș, din 1990.

Este vorba despre un adevărat ”as câștigător” pe care Vladimir Putin i-l face cadou lui Erdogan, precizează Tudor Păcurariu în analiza sa.

”Zilele trecute, prietenul său de la Kremlin i-a făcut cadou domnului Recep Tayyip Erdogan asul cu care va câștiga turul II al alegerilor prezidențiale din Turcia: prelungirea cu două luni a Acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră. Iar Turcia a fost printre principalii clienți: anul trecut, 39% din necesarul său de grâu și 47% din cel de porumb au provenit din Ucraina. Dacă la 28 mai turcii nu-l votează pe prietenul Kremlinului, domnul Putin va revoca Acordul și turcii vor face foamea.

Și asta nu e tot! Liban, Siria, Egipt și Libia depind în jur de 50% de importurile de grâu ucrainean. Dacă Kremlinul revocă Acordul, urmează «colapsul aprovizionării cu cereale: oameni înfometați vor fugi din Orientul Mijlociu și vor încerca să ajungă în Europa, ca milioanele de sirieni care au fugit de ororile războiului», așa cum declara fostul ambasador german la Moscova, Rüdiger von Fritsch. Iar Turcia se va afla în calea acestui val migrator spre Europa, la care s-ar adăuga și milioanele de ucraineni, dependenți de agricultură, rămași fără mijloace de trai.

Pe bună dreptate, zilele trecute președintele bulgar Rumen Radev a declarat la conferința anuală a miniștrilor Apărării din Balcani că arhitectura de securitate construită de decenii în Europa este în declin, iar acest lucru poate debloca procese de destabilizare”, explică profesorul Tudor Păcuraru, în exclusivitate pentru Gândul..

”Să-i spunem pe nume: acesta este un șantaj. Iar acest șantaj este posibil fiindcă, pe cale terestră, Ucraina ar putea exporta cel mult o treime din producția cerealieră. La această situație concură ecartamentul diferit al căilor ferate ucrainene, lipsa investițiilor europene în șoselele și porturile la Dunăre și Marea Neagră, dar mai ales blocarea accesului României și Bulgariei la Spațiul Schengen, deși Comisia Europeană a constatat încă de acum 12 ani că  au îndeplinit toate condițiile”

Prof. Tudor Păcurariu

”Kremlinul se va lăsa rugat și va condiționa. Domnul Erdogan va fi nevoit să facă noi concesii Rusiei”

Profesorul Tudor Păcuraru este de părere că portul Constanța nu poate prelua o cantitate suplimentară de cereale, ceea ce înseamnă că acestea vor fi dirijate către porturi din Bulgaria, respectiv Varna și Burgas.

Ce efecte negative vor urma? În scenariu apare și Austria, iar Tudor Păcuraru explică toate necunoscutele acestei ”ecuații”.

”Fiindcă portul românesc Constanța, în care nu s-a mai investit serios de zeci de ani, dar în primul trimestru al acestui an a fost tranzitat de 3.3 milioane de tone de cereale ucrainene, nu poate prelua o asemenea cantitate suplimentară. Ca urmare, o bună parte din cereale vor fi dirijate către porturile bulgare din Sud: Varna și Burgas.

Și din nou, ca și vara trecută, camioanele venite din Ucraina se vor înșira pe mulți kilometri, așteptând cu zilele la o vamă internă româno-bulgară care demult ar fi trebuit desființată. Dar nu este desființată, fiindcă Austria s-a opus prin veto consensului european, obstrucționând astfel circa 40% din capacitatea de transport pe cale terestră a cerealelor ucrainene, spre marea satisfacție a Kremlinului. Dar și spre satisfacția unor dealeri de cereale locali, care profită de staționarea forțată pentru a deturna o parte din grâne spre piața europeană, în detrimentul Lumii a Treia, dar și al producătorilor agricoli din UE, confruntați cu prețuri de dumping.

Efectele negative sunt, de fapt, mult mai ample. Calea terestră de export cerealier fiind obstrucționată de vetoul austriac, turcii sunt nevoiți să voteze după vrerea Moscovei, ca să nu facă foamea. Iar după alegeri, evident Kremlinul se va lăsa rugat și va condiționa: domnul Erdogan va fi nevoit să facă noi concesii Rusiei.

Astfel, Regimul Putin va avea în continuare o pârghie puternică de influență asupra Ankarei, de care va uza pentru a împiedica apropierea pozițiilor Turciei de cele ale Uniunii Europene și NATO. Și nu numai în ce privește războiul din Ucraina! Relațiile Turciei cu UE sunt determinante și pentru proiectele europene de înlocuire a importului de resurse energetice ruse, în special gaze naturale, cu resurse din Asia Centrală. Iar dacă, prin șantaj cu alimente, Turcia e determinată să se opună acestor planuri, întreaga Uniune Europeană va avea de pătimit.

Și totul, fiindcă unii oameni politici austrieci văd fluxuri migratorii inexistente pe la frontiera româno-bulgară, spre satisfacția celor care doresc, cu tot dinadinsul, să slăbească construcția europeană la Dunăre, Marea Neagră și în Balcani”, punctează profesorul Tudor Păcuraru.


Citește și:

EXCLUSIV VIDEO | Când se va putea circula ca pe autostradă de la Craiova la Pitești. ”Fără acest lot, nu vom avea continuitate”

EXCLUSIV | Stelian Bujduveanu, viceprimarul general al Capitalei: ”171 de noi locuri de parcare pe Bd. Primăverii” / Noi facilități pentru riverani

Disidentul rus Alexei Navalnîi, trimis pentru a 15-a oară la ”IZOLARE”: ”Mă întorc în singurătate”

ANALIZĂ | Jurnalistul Aleksandr Smirnov: ”Scoasă în stradă de Occident, Rusia își vinde mărfurile oricui, dar cumpărătorii stabilesc prețurile”

ANALIZĂ | Tatiana Stanovaya și ”GULAGUL DIGITAL” al lui Vladimir Putin: ”Nu exiști dacă nu ești în sistem, guvernul implementează moartea socială”

Istoricul Vladimir Kara-Murza, critic vehement al lui Putin, CONDAMNAT la 25 de ani de închisoare: ”Răspândirea de informații false și înaltă trădare”

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu