ANPC a sancţionat alte opt bănci din România / Eximbank și CEC Bank se numără printre ele

ANPC a sancţionat alte opt bănci din România / Eximbank și CEC Bank se numără printre ele
Sursa: MEDIAFAX FOTO
Publicat: 25/05/2023, 14:14
Actualizat: 25/05/2023, 14:44

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a încheiat verificările la alţi opt operatori economici financiari bancari care activează pe teritoriul României, cărora le-a aplicat amenzi în valoare de 400.000 lei, informează instituţia printr-un comunicat.

„În cadrul activităţii sale de supraveghere a pieţei, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a continuat seria de verificări a modului în care băncile pun în practică contractele de creditare pe termen mediu şi lung, cu termen de rambursare de peste 10 ani, către consumatorul-persoană fizică, în lei sau valută, precum şi dacă elementele prevăzute în condiţiile contractuale respectă drepturile consumatorilor”, se menţionează în comunicat.

Șeful ANPC: „Sunt situaţii dramatice în viaţa celor care la un moment dat şi-au luat un credit”

La cei opt operatorii economici financiari bancari controlaţi ANPC a identificat fapte contravenţionale, respectiv practici comerciale înşelătoare săvârşite de aceştia cu privire la modul de calcul al ratelor, prin faptul că, pe graficul de rambursare, rata era compusă, în primii ani, 25% din soldul principal de rambursat şi 75% dobândă. Prin aceasta modalitate de calcul, consumatorii plăteau, de fapt, preponderent dobândă, subliniază sursa citată.

„Aşa cum am mai spus, acţiunea va continua. Încă opt bănci au fost sancţionate pentru ceea ce Autoritatea noastră consideră un raport nedrept între acestea şi consumatori. Aşa cum am mai arătat, astăzi sunt situaţii dramatice în viaţa celor care la un moment dat şi-au luat un credit.

Indiferent dacă pentru unii acestea sunt doar cifre statistice, pentru Autoritatea noastră aceştia sunt oameni. Povara financiară nu se poate ascunde după aparente justificări matematice. Dacă 1 + 1 este o operaţiune foarte corectă, aceeaşi adunare poate să reprezinte un minus enorm în viaţa unor familii. Procentele aparent infime au în spate inclusiv vânzări ale creditelor neperformante către recuperatorii de creanţe. Dar şi aşa, cei „doar” 2% reprezintă un număr însemnat de consumatori aflaţi în imposibilitatea de a-si plăti ratele şi de a duce un trai decent. Dacă pentru unii s-a calculat un grad de suportabilitate, fără a fi măcar chemaţi la un dialog, cred că este momentul ca întreaga situaţie să fie reevaluată. Mă cutremură să văd insensibilitatea celor care neagă astăzi realitatea”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC, citat de Agerpres.

Care sunt băncile sancționate de ANPC

Cele opt bănci sancţionate sunt Exim Bank, Procredit Bank, Intesa Sanpaolo, Techventures Bank (fosta Banca Comercială Feroviară), Libra Bank, CEC Bank, Garanti Bank şi Vista Bank.

Pentru a putea restabili echilibrul contractual, pe lângă sancţiunea contravenţională, respectiv opt amenzi în valoare de 400.000 lei, comisarii ANPC au propus măsura de emitere a unor noi grafice de rambursare, atât pentru creditele aflate în curs, cât şi pentru cele viitoare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului.

„Aplicând această măsură, consumatorii medii pot beneficia de egalitatea dintre părţile contractului, dar se şi asigură echilibrul contractual, astfel încât consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător”, precizează sursa citată

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Exclusiv. Călin Georgescu: România e o colonie cu cetățeni sclavi
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Marii producători de mașini, nevoiți să plece de pe cea mai mare piață auto din...