Nicolae Ciucă, despre rotația premierilor: „Ajung la București, discut cu partenerii de coaliție și luăm o DECIZIE”

Publicat: 25/05/2023, 20:13

Prezent la Cluj joi, 25 mai, acolo unde s-a semnat contractul pentru proiectarea şi execuţia magistralei de metrou M1, premierul Nicolae Ciucă a atins și subiectul rotației guvernamentale.

Primul-ministru a transmis că o decizie finală va fi luată după discuțiile de la București cu partenerii din coaliție.

Ciucă, ultimele vești despre rotația premierilor

În contextul grevei din învățământ, premierul consideră că subiectul rotației guvernamentale este destul de delicat pentru a fi abordat în aceste momente.

Astfel, o decizie va fi luată după ce Nicolae Ciucă va ajunge la Bucureşti şi va discuta cu partenerii din coaliţie.

Ajung la Bucureşti, discut cu partenerii de coaliţie şi luăm o decizie”, a răspuns Nicolae Ciucă, întrebat fiind dacă vor fi amânate procedurile pentru rotativa guvernamentală.

Anterior, joi, președintele Klaus Iohannis a spus că nu crede că poate fi făcută rotația premierilor în timpul negocierilor cu sindicatele din educaţie.

În mod normal, mâine ar trebui să înceapă procedura, asta în condiţiile în care greva din învăţământ se finalizează. Vom vedea. (…) Atunci, este nevoie ca Guvernul şi coaliţia, la modul general, să negocieze în continuare cu sindicatele până se găseşte o soluţie. (…) Nu cred că se va face rotaţia în timpul unor negocieri. Este totuşi destul de complicat. Şi una, şi alta sunt proceduri complicate. Se pot lua pe rând”, a spus şeful statului.

Ciucă: „Clujul e remarcat la nivelul întregii Europe”

În altă ordine de idei, Nicolae Ciucă a vorbit și despre importanța investițiilor în infrastructura locală din Cluj-Napoca.

Mă bucur să revin la Cluj cu o astfel de ocazie, în care se lansează un proiect în premieră pentru România. Este primul proiect în ultimii 30 de ani de o asemenea valoare şi de o asemenea însemnătate.

Clujul e remarcat la nivelul întregii Europe, pentru că în diferite analize regăsim municipiul Cluj-Napoca că se ridică la nivelul standardelor din ţările dezvoltate.

Eu am să folosesc acest proiect pentru a promova încă o dată modelul administraţiei care are încredere în potenţialul propriu, în sprijinul autorităţilor centrale. Eu cred că acum se deschid uşile către o cale care poate să reprezinte şi pentru celelalte autorităţi locale un nivel de standard pe care să-l asigurăm cetăţenilor pe întreg teritoriul României”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Anterior, primarul clujean Emil Boc anunţase că metroul înseamnă o investiţie de două miliarde de euro

„Până în 31 iulie 2026 trebuie finalizate nouă staţii şi tunelul aferent, conform jalonului din PNRR. Nu înseamnă că va trebui să se şi circule, ci doar să fie finalizate. Vom avea un plan de organizare a traficului” – Emil Boc

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Șoc în timpul unei execuții, în SUA. Ce a făcut un bărbat chiar înainte de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Elena Lasconi, o studentă mediocră. Cum arată notele primite de candidata la președinția României
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
9 luni de la moartea Mioarei Roman: "Toate pomenile pentru mama mea le-am făcut singură"....
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Jean Michel Jarre, Nașul muzicii electronice. „Pentru mine, muzica electronică este la fel ca gătitul:...