Cristina Săracu și Mihaela trăiesc în Timișoara și sunt una dintre miile de familii din România care s-au bucurat, marți, când Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a dat o decizie istorică, prin care obligă statul român să recunoască și să protejeze familiile formate din persoane de același sex. Decizia CEDO le-a dat un suflu nou speranței că familia lor, care are deja o vechime de 17 ani, și care a fost certificată prin căsătorie, în Islanda, în 2017, va putea fi recunoscută în curând și în țara lor natală.
„Și noi suntem de 17 ani o familie, așteptăm să vedem implementată decizia CEDO”, ne-a scris Cristina Săracu imediat după publicarea interviului cu Florin Buhuceanu, cel care a dat numele deciziei istorice de la CEDO, și cu partenerul lui de viață de peste opt ani, Victor Ciobotaru, care și-au spus povestea în platoul GÂNDUL EXCLUSIV.
Curtea a constatat în dosarul „Buhuceanu și alții vs. România” că România încalcă Articolul 8 din Convenția privind drepturile omului, care prevede dreptul la respectarea vieții private și de familie. Astfel, prin această decizie, România este obligată să elaboreze legislația prin care să recunoască familiile formate din persoane de același sex și să le protejeze, în caz contrar, riscă sancțiuni grave.
Au detaliat implicațiile acestei decizii experți în combaterea discriminării – președintele CNCD, Asztalos Csaba, dar și avocata celor 42 de români care s-au adresat Curții de la Strasbourg, Iustina Ionescu, precum și Florin și Victor – invitați în platoul GÂNDUL EXCLUSIV tocmai pentru a cunoaște poveștile românilor din spatele deciziei CEDO, dificultățile cu care s-au confruntat după ce și-au asumat public identitatea sexuală și motivele care au declanșat nevoie de protecție din partea statului.
Pentru că nu au putut oficia relația în România, Cristina (55 de ani) și Mihaela (47 de ani) au mers în Islanda să se căsătorească, în 2017. Căsătoria lor nu este recunoscută în România, dar este recunoscută în toate statele membre ale blocului comunitar care aplică rezoluția Parlamentului European conform căreia parteneriatele ori căsătoriile între persoane de același sex ar trebui recunoscute în toată Uniunea Europeană, decizie PE care nu este respectată încă România.
„Am trăit din ziua în care am cunoscut-o pe Miha și trăiesc în fiecare zi exact magia de a simți că toată lumea e a ta și că acasă este cu adevărat o oază de bucurie și de toate”, a povestit Cristina într-un videoclip publicat pe contul Asociației Accept, în 2021.
Nu se numără printre cele 21 de cupluri care au semnat plângerea care a ajuns la CEDO în 2018, pentru că au aflat prea târziu de dosar, și erau suficiente cupluri semnatare pentru a demara procesul care a primit, marți, decizia în prima cameră.
Ele și-au recunoscut public identitatea și au militat în ultimii ani pentru recunoașterea familiilor din comunitatea LGBT din România pentru că era nevoie de voci asumate, mai ales în contextul campaniei pentru organizarea referendumului pentru redefinirea familiei, din 2018.
„La noi cauza ar fi fost despre recunoașterea unei căsătorii încheiate în altă țară, deci oricum diferită de cauza celor 21 de familii”, a povestit Cristina pentru Gândul. Este diferită și de celebra cauză Coman & Hamilton pentru că ambele sunt cetățeni români, au locuit permanent în România, nu au avut niciodată rezidență sau cetățenie în altă țară.
Într-o discuție cu Gândul, Cristina, activist deja vechi pentru diversitate și incluziune, își exprimă convingerile, dar și speranța ca, în curând, să fie considerat un român cu drepturi egale în fața legii și familia lor să fie una recunoscută de stat.
„Se face deseori o confuzie între căsătorie civilă (ca act juridic și drept legal al cetățeanului) și cununia religioasă care nu conferă nici un drept legal, condițiile de celebrare fiind definite de fiecare cult religios în parte. Căsătoria este o instituție juridică, care generează drepturi, obligații și protecție legală pentru cetățenii care aleg să oficializeze relația lor în fața statului român. Toată discuția din spațiul public, respectiv decizia curții se referă exclusiv la noțiunea juridică de parteneriat civil sau căsătorie civilă care generează drepturi și obligații pentru parteneri/soți conform legislației”, spune Cristina.
Împreună cu Mihaela și un prieten a fondat Asociația Incluziune pe Bune, pentru proiecte de diversitate și incluziune de orice tip, nu numai LGBT, și de curând a devenit și președinta Asociației MozaiQ.
„Decizia CEDO este sentința unei instanțe pe un subiect referitor la drepturile omului, România va trebui să ofere aceleași drepturi și protecție legală oricărei familii. Există precedente: Grecia – condamnare la CEDO în 2013 a adoptat parteneriatul civil în 2015 și Italia – condamnare la CEDO în 2015 a adoptat parteneriatul civil în 2016. Deci firesc este ca Parlamentul să legifereze parteneriatul civil într-un interval de timp rezonabil, în viitorul apropiat”, consideră Cristina.
Crede că anul viitor este cel în care România va reuși să elaboreze și să implementeze legislația pe care și-o doresc toate familiile gay.
„Așteptările noastre sunt să avem aceleași drepturi, plătim taxe asemenea oricărui cetățean român, iar conform Constituției: Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Este un moment pe care noi cu toții l-am așteptat cu multă încredere și speranță. Dincolo de impactul juridic, reprezintă o declarație de principii: statul român nu mai poate împărți cetățenii în categorii distincte, unii cu drepturi depline și alții cu drepturi limitate!”, mărturisește Cristina, în numele familiei pe care o formează cu Mihaela de 17 ani.
Nu are nicio ezitare când e întrebată care este primul lucru pe care îl va face în ziua în care va intra în vigoare această lege.
„Vom merge să înregistrăm actul nostru de căsătorie emis în Islanda și valabil în marea majoritate a țărilor europene și nu numai, dar care astăzi nu are valoare juridică pe teritoriul României. Căsătoriile între persoane de același sex încheiate pe teritoriul altor state se înregistrează că parteneriat civil acolo unde această este singură opțiune legală. Suntem o familie de 17 ani și așteptăm momentul în care vom fi o familie și la noi acasă, recunoscută juridic de statul în care trăim. România a semnat în 20 iunie 1994 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, au trecut deja 29 de ani. Sper sincer să înțeleagă toți decidenții politici că drepturile omului nu sunt un meniu din care luăm ce ne place și refuzăm ce nu ne sună bine”, a conchis Cristina.
Povestea Cristinei și a Mihaelei, realizat și publicat de Asociației Accept, în 2021: