Oficial, elevii claselor a XII-a au început de luni încrierile pentru Bacalaureatul 2023. Emoțiilor pentru examenul maturității s-au transformat însă, pentru cei mai mulți dintre absolvenții de liceu, în neliniște pentru parcursul lor educațional și înscrierea în timp util la facultățile, din țară sau din străinătate, la care au visat de ani buni să ajungă.
Motivele de îngrijorare sunt justificate, pentru că ultimul an de liceu s-a încheiat pentru ei cu o grevă generală. În cele mai multe dintre unitățile de învățământ, atât personalul didactic, cât și cel auxiliar sunt în grevă, neavând cine să se ocupe de înregistrarea și înscrierile elevilor.
Cei mai norocoși sunt elevii în ale căror licee profesorii și personalul auxiliar nu au intrat în grevă, ajunsă deja în cea de-a șasea azi.
Cu toate acestea, Ministerul Educației nu a modificat până acum calendarul înscrierilor, anunțând însă, într-o informare de presă, că “directorii unităților de învățământ care pot asigura resursa umană necesară acestui tip de activitate vor comunica părinților și elevilor toate aspectele necesare pentru realizarea înscrierii”.
Luni, 29 mai, este prima zi în care, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, ar trebui să se facă înscrieri la examenul de Bacalaureat pentru absolvenții de liceu, termenul limită fiind până pe 7 iunie.
La un simplu calcul, elevii ar avea însă la dispoziție – cel puțin până la noi decizii ale ministerului – mai puține zile pentru înscriere, ținând cont de faptul că, de joi până luni 5 iunie inclusiv, este minivacanța de 1 iunie și Rusalii.
Conform legislației în vigoare, în procesul de înscriere sunt implicați profesorii diriginți ai claselor a XII-a și secretarul unități de învățământ.
Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Capitală este unul dintre puținele licee din București în care profesorii nu sunt în grevă. Directorul Alexandru Constantinescu a spus, pentru Gândul, că în cadrul colegiului pe care îl conduce, înscrierea la Bacalaureat se desfășoară fără probleme.
Referitor la greva din învățământ, directorului Colegiului ”Gheorghe Șincai” susține că, dincolo de revendicările profesorilor, atât timp cât nu se acordă în fiecare an școlar cei 6% din buget, așa cum prevede legea, lucrurile nu se vor rezolva.
La Colegiul Național «Gheorghe Șincai», problema este mai simplă, pentru că nu are gimnaziu, deci nu ne încurcăm în Evaluare Națională. Avem doar Bacalaureatul, iar înscrierile deja au început. La noi, s-a întâmplat – și nu este nici meritul, nici nemeritul meu, eu sunt de un an director aici -, lumea nu a intrat în grevă.
Au fost foarte puțini doritori de grevă, acum vreo zece zile, dar până s-a terminat weekend-ul, adică mai exact lunea trecută, nu mai era nimeni în grevă. Sutem printre puținele licee din București care nu suntem în grevă. Problema este alta. Atât timp cât nu se acordă 6% din buget în fiecare an școlar, nu se rezolvă nimic. Restul sunt povești”, a mai spus directorul Alexandru Constantinescu.
La Colegiul Național „I.L. Caragiale”, din cei 80 de profesori, 72 sunt în grevă în acest moment, dar înscrierile la Bacalaureat se fac, luni, marți și miercuri, a spus, pentru Gândul, directoarea Andreia Bodea.
Motivul pentru care absolvenții de liceu se pot înscrie la Bacalaureat este simplu: printre cei care nu au intrat în grevă sunt și cele două secretare ale școlii.
„Conform calendarului, înscrierile se pot închide până pe 7 iunie, dar știm cu toți că urmează niște zile libere. Întâmplător sau nu – din fericire pentru absolvenți -, cele două secretare ale școlii nu au fost de la bun început în grevă și nu sunt nici acum. Drept pentru care, înscrierile la Bacalaureat au decurs mai departe, deși acești absolvenți, acești elevi nu au mediile încheiate, deși au un număr suficient de note și situația lor școlară nu este validată.
Dar, acest lucru se va putea face – și se va și face – în momentul în care oficial greva se încheie. Când va fi acest moment, nu știu, noi ne-am pregătit, i-am înscris, îi înscriem și azi, și mâine și poimâine. Există tot felul de variante că nu este legală această înscriere, dar ea este perfect legală și s-a practicat în fiecare an.
În situația ipotetică în care un absolvent, peste o săptămână, la validarea situației școlare, este corigent, pur și simplu i se retrage cererea de înscriere și nu se prezintă la Bacalaureat. Adică, această încriere nu înseamnă în sine un pașaport pentru a veni la prima probă de Bacalaureat, care este pe 12 iunie, dacă va fi…”, a explicat directoarea Colegiul Național „I.L. Caragiale”.
Directoarea Colegiul „I.L. Caragiale” susține însă că, dincolo de problema salarizării, învățământul românesc este în colaps din multe alte cauze, iar profesorii nu au existat niciodată în ecuația guvernanților.
„La noi, din 80 de profesori , 72 sunt în grevă în acest moment. Văzând cum a fost tratată această situație, una gravă pe multe paliere, și nu salarizarea este neapărat, deși așa s-a înțeles, pentru că numai pe asta s-a bătut momenă. Învățământul este în colaps și nu neaparat ca primă și principală cauză salarizarea.
Văzând cum este tratată această situație de către factorii decidenți, de către guvernanți în ansamblul lor, la cinismul cu care s-au tratat lucrurile, sunt pesimistă și sceptică în privința rezolvării în favoarea profesorilor a acestei situații. Va depinde și de reziliența profesorilor, cât timp vor mai putea să stea în grevă, pentru că sunt profesori de toate vârstele, mulți sunt singuri, au rate la bănci.
Mi se pare cu atât mai cinic ca, de la înălțimea unor salarii bugetare uriașe, să privești în jos și să iei această atitudine jignitoare. Această problemă ar fi trebuit tratată cu maximum de decență, de sensibilitate și de empatie. Niciodată, acești oameni (angajații din învățământ – n.r.) nu au existat în ecuație, nu a fost nimeni acolo care, în momentul în care se votau măriri și bonusuri, să spună: știți, pe profesori îi tot uităm.
I-am uitat și acum 30 de ani, și acum 10, poate le-a venit timpul. Nu a fost nimeni… Nu este normal să vii acum și să spui că nu sunt bani. Dar au fost. Or, dacă lucrurile așa stau, vino măcar cu un discurs decent și altfel. Vorbești cu niște profesori. Eu nu văd de ce pe mine această societate nu m-ar respecta la anii pe care-i am, la învățătura pe care o am în spate. Eu, personal, nu accept această jignire. Că sunt și profesori slabi? Da, sunt, mulți! Și vor fi din ce în ce mai mulți”, a mai spus directoarea Colegiului ”I.L. Caragiale” din București.
Directoarea Andreia Bodea a vorbit și despre îngrijorările părinților și ale elevilor, în speciale pentru cei care sunt deja acceptați la universități din străinătate și au nevoie de diploma de bacalaureat.
„Sunt foarte îngrijorați cu toții (elevii – n.r.), și acum mă refer la cei de-a XII-a. Sunt anxioși, sunt îngrijorați. Foarte mulți de la «Caragiale» – și probabil și de la alte colegii – pleacă din țară, deja acceptați de niște universități. Dacă lucrurile degenerează și se va decala Bacalaureatul, adică își vor primi diploma de bacalaureat mai târziu, s-ar putea ca unele universități să le refuze această diplomă, pentru că nu au trimis-o în termen.
Nici nu vreau să mă gândesc la acest scenariu, dar este clar că sunt cu nervii întinși la maximum. Și îi înțeleg și pe ei, și pe părinții lor care au investit, și nu este vorba numai de o investiție materială, este vorba de investit în visul copilului meu.
Sunt oameni care au făcut sacrificii enorme ani de zile, copilul a fost primit, a fost acceptat și acum să nu poată să ajungă, pentru că nu are acel carton. Asta pentru că tu, stat, în 30 de ani, nu ai putut măcar puțin să faci.
Apoi, sunt și elevii care vor da la facultate aici, dar nimeni nu are dreptul să le blocheze parcursul. Deși eu știu că se spune că profesorii blochează, nu, cei care-l blochează sunt alții și îl blochează de mulți ani și știm cu toții despre cine vorbim”, a mai spus directoarea Colegiul Național „I.L. Caragiale”.
Consiliul Național al Elevilor (CNE) a cerut Guvernului să dea curs revendicărilor profesorilor și să stabilească o procedură de urgență pentru înscrierea elevilor la Bacalaureat.
„În ciuda apelurilor noastre repetate la responsabilitate adresate Guvernului României, observăm cum situația nu este încă soluționată, iar incertitudinea din rândul elevilor din ani terminali crește cu fiecare zi în care această situație persistă. Astăzi ar trebui să înceapă înscrierea la examenul de Bacalaureat, etapa de debut a calendarului celor mai importante examene naționale.
Însă, din păcate, unii elevi din România nu vor avea această posibilitate, luând în calcul întregul context în care ne aflăm și probabilitatea ca resursa umană a unor unități de învățământ să nu permită organizarea optimă a acestui proces. Totodată, finalul săptămânii viitoare marchează, cel puțin teoretic, conform calendarului în vigoare, încheierea cursurilor pentru elevii claselor a XII-a.
Vocile acestor elevi, care nu cunosc încă modul în care le va fi încheiată situația școlară, trebuie ascultate, în paralel cu susținerea noastră, a tuturor, pentru cadrele didactice. În acest sens, vă solicităm concretizarea tuturor propunerilor venite din partea profesorilor din România cât mai urgent posibil. De asemenea, ne dorim ca, pe termen scurt, să fie stabilită o procedură de urgență pentru înscrierea elevilor la examenul de bacalaureat”, solicită CNE.
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a spus, luni, că niciun elev nu va fi lăsat fără situaţia școlară încheiată şi fără posibilitatea, dacă se află în clasa a VIII-a sau a XII-a, de a da examenele.
Există soluţii în cazul în care această perioadă se prelungeşte, vom prelungi şi noi anul şcolar. Nu există varianta în care să nu finalizăm în condiţii bune anul şcolar, să nu se încheie mediile, să nu se desfăşoare examenele naţionale.
Toate se vor desfăşura chiar dacă asta înseamnă prelungirea anului şcolar. Mesajul meu către cei care protestează este să înţeleagă că facem toate eforturile şi că Ministerul Educaţiei este alături de ei în a-şi cere drepturile salariale corecte, însă, în acelaşi timp trebuie ne gândim la cum reuşim să asigurăm examenele naţionale, încheierea situaţiei şcolare şi dreptul la educaţie pentru toţi”, susține ministrul Ligia Deca.
Înscrierile la examenul de Bacalaureat încep de astăzi, însă vorbim despre o perioadă de înscriere, perioada este 29 mai – 7 iunie. Există timpul necesar pentru a se realiza aceste înscrieri.
Dacă va fi nevoie, o vom prelungi, însă deocamdată avem unităţi de învăţământ unde se poate realiza această înscriere, acolo unde se poate asigura resursa umană în acest sens. Pentru celelalte unităţi de învăţământ, sperăm că protestul se va finaliza cât mai repede şi vom rămâne în perioada anunţată, care se încheie pe 7 iunie”, a mai spus ministrul Educației.
Ligia Deca a precizat că mediile trebuie încheiate, conform calendarului şcolar, până la finalul acestei săptămâni.
Ministrul Educației a vorbit și de eventualele soluții pentru elevii care vor să dea examene la universităţi din străinătate şi depind strict de un calendar.
Sigur, există situaţii speciale, punctuale. Vom lua legătura inclusiv cu omologii din alte state pentru a explica situaţia de fapt şi eu cred că lucrurile se vor rezolva în aşa fel să încheiem anul cu bine, în cazul în care această perioadă se prelungeşte”, a mai spus ministrul Educației.
Între timp, greva profesorilor continuă, intrând în cea de-a doua săptămână. Marius Nistor, liderul Federaţiei Sindicatelor din Educaţie, a spus luni, după întâlnirea cu miniştrii Muncii şi Educaţiei, că, în momentul de faţă, nu există niciun motiv care să îi determine pe profesori să renunţe la mitingul și marșul de marți.
El a anunţat că a cerut suplimentar o întâlnire cu preşedintele Klaus Iohannis, pentru că este obligaţia acestuia să medieze acest conflict din educaţie.
Mitingul anunțat de sindicatele din educație pentru marți va începe la ora 11.00 în Piața Victoriei și va continua cu un marș până la Cotroceni, unde este de așteptat ca manifestanții să ajungă în jurul orei 15.00. În timpul protestului vor fi mai multe restricții de trafic.
Sindicatele din educație susțin că la protestul de marți sunt așteptați până la 20.000 de participanți, care vor merge în marș spre Cotroceni.
29 mai – 7 iunie: înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
2 iunie: încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
12-14 iunie: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A)
14-15 iunie : evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B)
14-16 iunie: evaluarea competențelor digitale (proba D)
19-21 iunie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C)
26 iunie: proba scrisă la Limba și literatura română (proba E.a)
27 iunie: proba obligatorie a profilului (proba E.c)
28 iunie: proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d)
29 iunie: Limba și literatura maternă (proba E.b)
3 iulie: afișarea rezultatelor la probele scrise, până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor, în intervalul orar 12.00—18.00
4-6 iulie: rezolvarea contestațiilor
7 iulie: afișarea rezultatelor finale
CITEȘTE ȘI: