Pompier din Suceava, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni după ce s-a INTOXICAT cu o substanţă necunoscută în timpul unei intervenţii

Pompier din Suceava, internat în stare gravă la Spitalul Fundeni după ce s-a INTOXICAT cu o substanţă necunoscută în timpul unei intervenţii
Foto caracter ilustrativ. Sursa: ISU Mureș
Publicat: 30/05/2023, 00:29
Actualizat: 30/05/2023, 00:31

Un pompier din Suceava a ajuns în stare gravă la Institutul Fundeni din Capitală, după ce s-a intoxicat în timpul unei intervenții la un incendiu.

O substanţă periculoasă și necunoscută i-a distrus ficatul, alţi doi colegi având și ei nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit unor martori, citați de Antena 3, pompierii delirau, aveau halucinaţii şi nu se mai puteau ţine pe picioare.

Totul a început pe 23 mai, într-o comună din judeţul Suceava, după ce un apel la 112 anunţa că o gospodărie a luat foc.

Şase pompieri au intervenit cu o autospecială, dar în timpul operațiunii de stingere a incendiului, pompierii au început să cedeze unul câte unul.

Trei dintre ei au avut nevoie de asistenţă medicală, dar pe pompierul Răzvan Airinei medicii din Suceava l-au trimis direct la București pentru că organismul îi ceda.

Bărbatul a fost internat cu insuficienţă renală şi ulterior a dezvoltat insuficienţă hepatică fulminantă.

Colegii, rudele şi viitoarea soţie au început să facă apel în mediile de socializare pentru plasmă şi trombocite, după ce acesta a inhalat o substanţă toxică deosebit de periculoasă în timpul stingerii incendiului.

Până la această oră, nu se ştie cu ce substanţă s-au intoxicat pompierii, dar a fost deschisă o anchetă în acest caz, mai ales că în incendiu a murit un cetățean italian, în vârstă de 74 de ani.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Greșeala incredibilă” pe care a făcut-o echipajul superiahtului lui Mike Lynch. „A fost o serie...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Fostul vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova i-a cerut lui Ion Țiriac să îi premieze și...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
FOTO Povestea lui Oleksandr Budko, soldatul căruia i-au fost amputate picioarele, dar care a devenit...
Acestor pensionari români li se va mări pensia cu 1.000 de lei, după recalcularea de...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Afacerea deschisă de Vlad în Capitală: a început cu un spaţiu mic, iar după 6...
Descoperire șocantă la autopsia lui Filip, băiețelul mort la bazin
Tu ai văzut-o? Melania a dispărut misterios în timpul unei vacanțe în Turcia. Ce spune...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Taxiurile fără şofer le iau pâinea de la gură taxiurilor clasice: apelare facilă şi preţuri...
Cel mai RAPID ÎNCĂRCĂTOR din lume! Încarcă ORICE TELEFON în mai puțin de...
UE, ordin pentru grupele de muncă la pensie. Olguța Vasilescu: N-au vrut să accepte
Secretele averii lui Alexandru Arșinel. Cum au fost împărțiți banii
VIDEO | Momentul frapant când o femeie sare gardul la zoo ca să mângâie un...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Anamaria Prodan, depre cât de mult îi seamănă copiii. Ce anume îi spunea mama ei...
Ghinion după ghinion pentru Lino Golden! Artistul, implicat într-un nou accident: ”Cum am început eu...
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
David Niven, al doilea James Bond. Sublocotenent, scriitor și actor de Oscar