Românii pot primi un ajutor de 1.900 de EURO! Condițiile care trebuie îndeplinite

Românii pot primi un ajutor de 1.900 de EURO! Condițiile care trebuie îndeplinite
Publicat: 30/05/2023, 07:08

Ajutor de 1.900 de euro de la stat pentru familie sau persoanele cu venituri lunare nete mai mici decât salariul minim brut pe țară, acesta este stimulul acordat de Guvern.

Românii pot beneficia, indirect, de o finanțare nerambursabilă de la stat, în valoare maximă de 1.900 de euro, bani ce trebuie folosiți pentru branșarea sau racordarea la rețelele publice, locale sau regionale, de apă și canalizare.

Doritorii trebuie să se adreseze operatorilor de apă și canalizare care mai au timp până la sfârșitul lunii următoare pentru a depune cereri de finanțare în cadrul celei de-a doua runde de atragere de fonduri, urmând ca apoi, cu banii primiți în cadrul programului PRIMA CONECTARE, să facă branșarea solicitanților la rețelele de apă și canalizare.

Ajutor de 1.900 de euro fără TVA

Cei cu venituri mici vor putea acoperi până la 1.900 de euro fără TVA din cheltuielile de branșare sau racordare la sistemul public de alimentare cu apă și / sau de canalizare, scrie avocatnet.ro.

După ce vor consulta ghidul de finanțare care se regăsește în Ordinul Ministrului Mediului nr. 2605/2022 și se asigură că îndeplinesc condițiile stabilite, persoanele fizice trebuie să se adreseze operatorilor locali sau regionali de apă și canalizare, pentru a beneficia de măsura de sprijin.

Banii nu vor ajunge direct la persoanele cu venituri mici, ci, din suma amintită, vor fi plătiți operatorii locali pentru branșarea unei gospodării.

Condiții pentru beneficiarii finali

Condițiile pe care beneficiarii finali, respectiv cei care vor folosi sistemele de apă și canalizare (persoanele fizice) pentru a primi banii pentru conectare sunt următoarele:

să fie o persoană singură cu venituri reduse/ face parte dintr-o familie cu venituri reduse (media veniturilor bănești nete lunare sub salariul minim brut pe țară garantat la plată pe membru de familie);

are domiciliul într-o gospodărie neracordată/ nebranșată la sistemul public de alimentare cu apă și/ sau canalizare și se află pe rata teritorială a unității administrativ teritoriale care a delegat operatorului de utilități gestiunea serviciului public de alimentare cu apă și/ sau de canalizare, în baza unui contract de delegare a gestiunii;

își exprimă acordul cu privire la participarea în cadrul Programului, respectiv acordul cu privire la îndeplinirea tuturor formalităților și realizarea lucrărilor necesare pentru racordarea/ branșarea gospodăriei în care locuiește la sistemul centralizat de canalizare/ alimentare cu apă.

Ce condiții trebuie să îndeplinească terenul

De asemenea, terenul pe care se vor efectua lucrările de branșare / racordare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

să fie liber de orice sarcini sau interdicții ce afectează implementarea proiectului, cu excepția cazului în care este afectat de o ipotecă imobiliară;

să nu facă obiectul unor litigii având ca obiect dreptul invocat de către solicitant pentru realizarea proiectului, aflate în curs de soluționare la instanțele judecătorești;

să nu facă obiectul revendicărilor potrivit unor legi speciale în materie sau dreptului comun.

Programul Prima Conectare vizează pentru racordare peste 88.400 de gospodării până în T2 2026, precizează sursa citată.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Drumuri blocate, întârzieri pe calea ferată și aeroporturi, după ce vortexul polar a pus stăpânire...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Șoferii din România nu pot face ITP. Anunț oficial de la RAR
E cel mai mare coșmar dacă stai la bloc. Toți facem greșeala asta pe timp...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...