UPDATE: Negocierile dintre Guvern și sindicatele din Educaţie au eșuat. „Acțiunea de protest continuă”

UPDATE: Negocierile dintre Guvern și sindicatele din Educaţie au eșuat. „Acțiunea de protest continuă”
Protest al profesorilor / Colaj foto
Publicat: 30/05/2023, 14:00
Actualizat: 30/05/2023, 14:12

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, doamna Ligia Deca, reprezentanții profesorilor „au primit aceeași ofertă, care este inacceptabilă”, motiv pentru care greva va continua.

UPDATE ora 14:00 – Sindicaliști, după negocieri: „Nu ne-au oferit nimic în plus”

Sindicaliștii care au participat marți la negocieri cu reprezentanții Guvernului susțin că acestea au eșuat și că acțiunea de protest va continua.

„Acțiunea de protest continuă. Colegii noștri sunt singurii care vor decide momentul suspendării”, a spus unul dintre liderii sindicali.

Conform acestora, revendicările salariaților din învățământ nu și-au găsit încă rezolvare.

Ei susțin că președintele României ar trebui să intervină de urgență „dacă vrea să detensioneze situația”.

„Astăzi, primul ministru ne-a promis că va da un memorandum publicat în Monitorul Oficial legat de acea grilă. Am cerut răspicat, oamenii vor un alt act normativ, ordonanță de urgență. Pentru că altfel nu au încredere!

Legat de cererea noastră, și anume de a se majora salariile așa cum am cerut ieri, nu se acceptă! Este vorba despre o creștere de 20% a salariilor. Nu ne-au oferit nimic în plus. 4000 de lei prime la didactic, 1500 la nedidactic”, au mai spus sindicaliștii, citați de Antena 3.

Grevă în școli. Mii de profesori protestează în București / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)
Grevă în școli. Mii de profesori protestează în București / Sursa foto: Alexandra Pandrea (GÂNDUL)

UPDATE ora 13:30: Guvern: „Toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă”

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu reprezentanții liderilor sindicatelor din Educație. În cadrul dialogului, la care a participat și ministrul Educației, doamna Ligia Deca, au fost prezentate măsurile propuse privind majorarea veniturilor personalului din Învățământ, conform oficialilor Executivului.

„În privința majorărilor salariale solicitate în cadrul noii grile din viitoarea Lege a salarizării personalului plătit din fonduri publice, premierul Nicolae Ciucă a prezentat garanțiile privind confirmarea utilizării ca reper pentru salariul debutantului pentru baza grilei de salarizare din învățământ la nivelul salariului mediu brut pe economie.

Astfel, la nivelul coaliției de guvernare, așa cum a fost deja convenit și ulterior prezentat luni, 29 mai a.c., în cadrul întâlnirii liderilor coaliției cu reprezentanții sindicatelor din educație, va fi asumat un acord în acest sens, iar la nivelul Guvernului va fi adoptat un Memorandum ce va fi publicat în Monitorul Oficial al României”, a transmis Guvernul României.

În privința solicitărilor privind majorarea veniturilor din Educație, „până la intrarea în vigoare a noii grile, în condițiile în care deja prin măsurile luate la nivelul acestui Guvern toate veniturile personalului din Educație au ajuns la maximul din grilă, au fost consolidate asigurările privind resursele necesare pentru alocarea de sume tranzitorii, astfel încât fiecărui angajat dintre cei aproape 270.000 din categoria personalului didactic și didactic auxiliar să fie alocat un venit net de 4.000 de lei, în două tranșe, începând cu luna iunie, iar celor 65.000 din categoria personalului nedidactic un venit net de 1.500 lei, în două tranșe, începând cu luna iunie”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Aceste măsuri asumate la nivelul Guvernului vin în completarea alocărilor bugetare deja implementate de către actualul Executiv privind majorarea la maximul grilelor prevăzute de Legea 153/2017 întregului personal din Educație, alături de investițiile în infrastructura sistemului de învățământ, conform sursei citate.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Guvernul anunţă că Nicolae Ciucă se întâlneşte cu sindicatele din Educaţie, marți, la ora 12:00. Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, spune că nu a fost invitat la discuții și a „aflat din presă că pe agenda premierului e prinsă o consultare cu liderii sindicatelor din Educaţie”.

Executivul a transmis, marţi, programul premierului Nicolae Ciucă în care apar consultări cu sindicatele din Educaţie şi Sănătate.

Astfel, la ora 12.00 vor avea loc consultări cu sindicatele din educaţie şi la ora 15.00 cu sindicatul SANITAS.

Nistor: „Am aflat şi noi din presă că pe agenda premierului e prinsă o consultare cu liderii sindicatelor din Educaţie”

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, afirmă că nu a fost invitat la noi consultări cu primul ministru Nicolae Ciucă.

„Am aflat şi noi din presă că pe agenda premierului e prinsă o consultare cu liderii sindicatelor din educaţie”, a declarat el pentru News.ro.

Întrebat dacă va merge la discuţii cu oficialii guvernamentali în situaţia în care va fi invitat la consultări, în ultimul moment, liderul Federaţiei „Spiru Haret” a răspuns: „Dacă colegii din Piaţa Victoriei îmi vor permite acest lucru, voi merge”.

El a precizat că angajaţii din sistem nu renunţă la revendicările lor.
„Nu cred că în momentul de faţă se pune problema renunţării la ceva”, a adăugat reprezentantul angajaţilor din Învăţământ.

Miting de amploare în București, mii de cadre didactice așteptate la protest

Sindicatele din Educaţie nu cedează și, în lipsa unui acord cu Guvernul, organizează marţi, 30 mai, începând cu ora 11:00, un miting de protest în Piaţa Victoriei. De acolo, se va merge în coloană până la Palatul Cotroceni.

Potrivit organizatorilor, la protest sunt aşteptaţi peste 20.000 de participanţi.

Luni, sindicaliştii au anunţat că nu renunță la greva generală care a început în data de 22 mai. Ei i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să medieze conflictul izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvern.

Am solicitat suplimentar o întâlnire a birourilor celor trei federaţii cu domnul preşedinte Klaus Iohannis, pentru că, repetăm, este obligaţia domniei sale să intervină într-un moment cheie, într-un moment critic şi să medieze în acest conflict care a izbucnit între salariaţii din învăţământ şi Guvern.

Astăzi înaintăm adresa respectivă, aşteptăm răspunsuri. Mâine (n.r. – marţi, 30 mai), după ora 16:30, suntem dispuşi să ne întâlnim unde doreşte preşedintele pentru a rezolva această problemă”, a transmis preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor.

Ce s-a întâmplat la negocierile cu Ministerul Muncii

La negocierile de luni, liderii sindicatelor din Educaţie i-au propus ministrului Muncii o nouă variantă de majorare salarială până la finele anului, prin care coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât este salariul minim pe economie, şi au transmis că aşteaptă cât mai repede „un semnal din partea Guvernului”.

Am repetat ceea ce noi am cerut şi anume găsirea unei soluţii în aşa fel încât să se acorde o majorare salarială până la finalul anului şi, cel mai important lucru, să ni se garanteze printr-un act normativ că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie şi, ca variantă legată de creşterea salariului până la finalul anului, le-am propus să se aplice articolul 12 din Legea 153.

Mai concret, coeficient de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 lei cât este salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum.

A rămas ca ministrul Muncii să prezinte prim-ministrului sau celor din coaliţie această propunere şi să o analizeze, dar, deocamdată, nu avem nimic concret. Aşteptăm cât mai repede din partea Guvernului un semnal.

Decizia se ia în coaliţie. A rămas ca ministrul Muncii să prezinte în coaliţie cele pe care le-am discutat astăzi şi să vină cât mai repede cu un răspuns”, a declarat preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, la finalul discuţiilor de la Ministerul Muncii.

Liderii sindicali au mai spus că soluţiile trebuie luate cu începere din luna iunie, pentru că amânarea lor va acutiza criza.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Verificarea ITP, în continuare blocată. RAR a anunțat când se va remedia problema
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dezvăluirea momentului despre Călin Georgescu. Dan Diaconescu aruncă bomba. Nu știa nimeni
Controverse după moartea lui Silviu Prigoană: Copiii minori ar fi fost sedați de frații mai...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Gabriel Cotabiță, înmormântat fără fast, într-un cadru restrâns, similar cu ceremonia lui Silviu Prigoană
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Secretul ochilor în picturile lui Amedeo Modigliani. „Atunci când îți voi cunoaște sufletul, îți voi...