Patrick Mouratoglou a vorbit despre cazul de dopaj al Simonei Halep. Celebrul antrenor e la Roland Garros, unde are rol de consultant și comentator.
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a amânat deja de trei ori audierea lui Halep, suspendată provizoriu din tenis după ce a fost depistată pozitiv cu Roxadustat.
Ea ar putea primi o suspendare de patru ani dacă va fi găsită vinovată. Cazul Simonei va fi judecat de către Sport Resolutions, tribunal independent din Londra.
Simona, dacă nu va fi o decizie favorabilă, se poate adresa și către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
Mouratoglou a declarat pentru hotnews.ro: „Sigurul lucru pe care Simona l-a cerut a fost să fie respectate regulile. Iar regulile pe care ITIA sau ITF le-au făcut spun că atunci când ești suspendat provizoriu, așa cum este cazul Simonei, ești îndreptățit să ai parte de o audiere cât mai rapidă.
Simona așteaptă să fie audiată începând din februarie. Tocmai a fost amânată audierea de la finalul lui mai, iar acum ar trebui să fie la finalul lunii iunie. Ar fi a patra tentativă. Eu spun că nu respectă regulile, ceea ce este cu adevărat șocant. Simona nu a cerut în niciun moment vreun tratament special, a cerut doar să-și poată prezenta punctul de vedere alături de experții care o reprezintă.
Următorul pas în proces pentru ea este să fie în sfârșit audiată, pentru că vedem că ITIA amână constant acest lucru. De-abia apoi vom lua o decizie bazându-ne pe toate detaliile pe care le vom avea la momentul respectiv. În ambele cazuri (n.r. face referire și la „neregularitățile” din pașaportul biologic) avem experți care studiază toate informațiile și care vor trage o concluzie. Vorbim despre unii dintre cei mai buni experți din lume în domeniul lor.
Problema este că a stat prea mult timp pe margine cu toate aceste amânări, iar probabil că-și va pierde toate punctele (n.r. din clasamentul WTA). A ratat patru Grand Slamuri și toate punctele doar pentru că ei nu și-au făcut treaba în mod corespunzător.
Deci, în momentul în care va putea juca din nou o va face începând de la zero, ceea ce este extrem de incorect, iar asta, repet, doar pentru că ei nu și-au făcut treaba corespunzător. Desigur că există mereu o explicație, dar eu nu o am. Cred că modul în care au tratat-o pe Simona este unul dintre cele mai urâte episoade de care orice jucător a avut parte în ultimii 20 de ani. Este inacceptabil”.
Sigur, în primul rând pentru că avem o relație incredibilă, iar în al doilea rând atunci când oamenii au probleme eu nu-i părăsesc. Așa că voi fi acolo – Patrick Mouratoglou, pentru hotnews.ro, întrebat dacă va rămâne antrenorul Simonei Halep