Potrivit datelor transmise de Casa de Asigurări de Sănătate (CAS), un număr de 12 localităţi din judeţul Buzău nu beneficiază de serviciile medicale oferite de medicii de familie.
În plus, în alte cinci comune, cu peste 4000 de locuitori, există un singur medic generalist.
Potrivit CAS, există o criză a medicilor de familie cu precădere în mediul rural, acolo unde sunt comune, unele dintre ele cu peste 2500 de locuitori, care nu au niciun medic de familie disponibil.
Iar în altele, un singur medic generalist trebuie să răspundă pentru asistenţa unui număr de peste 4000 de oameni.
„Numărul total de medici de familie din judeţul Buzău aflaţi în relaţie contractuală cu CAS Buzău este de 183.
Localităţile în care funcţionează cei mai mulţi medici de familie sunt următoarele: Buzău, cu un număr de 68 de medici, Râmnicu Sărat – 20 de medici, Nehoiu, Berca, Verneşti – 4 medici. Localităţile cu o populaţie de peste 4000 persoane care au un singur medic de familie sunt următoarele: Cislău, Râmnicelu, Ţinteşti, Topliceni, Valea Râmnicului.
Un număr de 12 localităţi nu au medic de familie, Buda şi Gura Teghii fiind localităţi cu populaţie de peste 2500 de persoane”, a transmis CAS.
Dată fiind situația, există cazuri în care medici de familie asigură asistenţa medicală în mai multe localităţi.
Patronatul Medicilor de Familie atrage atenţia că deficitul medicilor de familie se va adânci şi mai mult, cu precădere în mediul rural, din pricina pensionărilor.
Deficitul este alimentat şi de afluxul medicilor către mediul urban.
„La Buzău s-au aprobat pentru şapte medici din rural în urban, deşi legea spune clar că în urban nu se înfiinţează puncte de lucru pentru cabinete din rural şi puncte de lucru într-o localitate se înfiinţează numai dacă nu este medic în localitatea respectivă, ori Buzăul avea medici.
Au dat transfer la trei medici din rural în urban şi au lăsat trei localităţi fără medic de familie. Finanţarea este complet aiuritoare, iar contractul de anul acesta este şi mai rău ca cel din anul anterior.
Problema este destul de gravă şi se va accentua şi mai mult pentru că marea majoritate a medicilor care se vor pensiona în curând sunt din mediul rural”, a declarat Angela Mazdrag, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, filiala Buzău.