Ministerul de Interne, după întâlnirea lui Bode cu sindicaliştii: De la 1 iunie se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salarii

Ministerul de Interne, după întâlnirea lui Bode cu sindicaliştii: De la 1 iunie se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salarii
Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 30/05/2023, 21:34
Actualizat: 30/05/2023, 21:35

Ministerul de Interne anunţă că, de la 1 iunie, se aplică nivelul din Legea 153/2017 pentru solde şi salariile de funcţie, iar actualizarea sporurilor şi indemnizaţiilor va avea loc la prima rectificare bugetară.

”La iniţiativa ministrului afacerilor interne, Lucian Nicolae Bode, a avut loc astăzi, 30 mai 2023, la sediul MAI, o întâlnire de lucru intre conducerea ministerului si reprezentanţi ai sindicatelor din cadrul structurilor MAI. Discuţiile au fost purtate pe două paliere, respectiv componenta salarială şi cea referitoare la modificarea legii pensiilor militare”, a transmis, marţi seară, Ministerul de Interne, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului citat, cu privire la componenta salarială s-a convenit ca, începând cu data de 1 iunie 2023, pentru soldele şi salariile de funcţie să fie aplicat nivelul acestora astfel cum este prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022.

”Acest lucru înseamnă că soldele şi salariile de funcţie vor fi majorate la nivelul acestora prevăzut de lege pentru anul 2022, începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie, care se plătesc în luna iulie 2023. Referitor la indemnizaţii/sporuri şi celelalte drepturi care compun veniturile salariale ale personalului militar şi poliţiştilor din cadrul MAI, s-a convenit ca acordarea acestora în integralitate, potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, să fie avută în vedere la prima rectificare bugetară din acest an”, a mai transmis instituţia.

De asemenea, s-a discutat despre legea pensiilor militare, proiect de act normativ aflat în dezbatere în Parlament.

”Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a informat reprezentanţii sindicatelor prezenţi la întâlnire de faptul că va susţine toate amendamentele formulate şi asumate de instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, amendamente cu care sindicatele din MAI sunt de acord. Conducerea Ministerului Afacerilor Interne îşi reafirmă disponibilitatea la dialog cu reprezentanţii sindicatelor de la nivelul structurilor ministerului pentru a găsi soluţii care să poată fi aplicate pentru rezolvarea tuturor problemelor existente în sistem, de la cele legate de salarizare până la cele de ordin logistic sau de condiţii de muncă”, a mai transmis ministerul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Banii vor fi virați direct pe cardurile românilor! Guvernul a aprobat măsura joi, 21 noiembrie
Furtuna de zăpadă Jari. Meteorologii sunt derutați de amploarea dezastrului
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri