Ce a putut să găsească o femeie pe terasa ei! O fotografie postată de o femeie pe o rețea de socializare a devenit rapid virală, internauții distribuind masiv imaginea și lăsând mii de comentarii.
Femeia, care locuiește în Statele Unite ale Americii, a avut o surpriză atunci când a ieșit noaptea pe terasa din spatele casei. Pe canapeaua de pe verandă, printre pernele moi, își făcea somnul un urs, în toată splendoarea lui! Animalul dormea relaxat, cu burta în sus, acesta părând că se realaxeză după o zi instovitoare de muncă.
Tiffany, femeia care a postat fotografia pe un grup de pe platforma Facebook, a scris în descrierea imaginii: ”Un oaspete surpriză pe veranda din spatele casei”. Comentariile nu s-au lăsat așteptate, cei mai mulți internauți amuzându-se teribil de poziția în care dormea dus Moș Martin.
”Acest lucru ne arată că și animalelor le place confortul”, a scris cineva, în timp ce un alt internaut a spus: ”Felul în care stă întins pe canapea pare că arată că ursul a fost o persoană într-o altă viață!”
”Nu pare că vrea să plece prea curând de acolo” sau ”Servești și gustări? În plus, cred ca i-ar trebui o pătură”, au fost doar câteva dintre comentariile amuzante lăsate de utilizatorii rețelei de socializare Facebook.
În urmă cu câteva săptămâni, o femeie din Australia a avut parte de șocul vieții ei atunci când a descoperit un șarpe uriaș și extrem de veninos chiar în patul ei!
Șarpele brun, unul dintre cei mai veninoși șerpi din lume, a fost găsit de o femeie din Australia chiar în patul ei. Incidentul șocant a fost imortalizat, iar fotografiile au devenit rapid virale pe rețelele sociale, după ce au fost postate de Zachary Richards, specialist în capturarea reptilelor.
Acesta a declarat pentru CBS News că a fost chemat la o locuință din orășelul Maroon, Queensland, pentru a prinde șarpele.
”Când am ajuns, femeia mă aștepta afară. Am intrat în dormitorul în care se afla șarpele și acesta stătea în pat și se uita la mine. Dacă vezi un șarpe, e bine să-l lași în pace, să te îndepărtezi de el, să-i limitezi spațiul cât mai mult, ca să fie ușor de găsit”, a explicat Zachary Richards.