CFR Cluj a prins trenul de EUROPA! Știm cele 4 echipe din Superliga care vor evolua în competiții internaționale

CFR Cluj a prins trenul de EUROPA! Știm cele 4 echipe din Superliga care vor evolua în competiții internaționale
Publicat: 02/06/2023, 06:56

CFR Cluj a câştigat, joi seară, cu scorul de 1-0 după prelungiri, barajul pentru Conference League cu FCU Craiova 1948.

Reușita a fost înscrisă de Kolinger, în minutul 97. În minutul 68, de la craioveni a fost eliminat Bauza, el primind al doilea cartonaş galben şi pe cel roşu. El a primit primul galben în minutul 53.

Farul (Liga Campionilor), Sepsi, FCSB și CFR Cluj (toate în Conference League) vor evolua în Europa.

Echipa lui Gică Hagi va evolua în turul 1 al Ligii Campionilor, iar celelălate în turul 2 al Conference League.

CFR Cluj a prins trenul de EUROPA! Știm cele 4 echipe din Superliga care vor evolua în competiții internaționale

FCSB și CFR Cluj au drum liber spre play-off-ul Conference League, fiind capi de serie până atunci.

Dan Petrescu nu știe dacă va continua la CFR Cluj!

“A fost foarte greu, știam asta. Mă așteptam să ajungem la penaltiuri. La ce an e ăsta am zis că ne dă portarul lor gol la ultima fază. Sunt convins că 2024 va fi diferit. Să vedem următoarea echipă din România care într-un sezon are 16 meciuri în cupele europene… Jucătorii noștri au tras de ei cât au putut”, a spus Petrescu.

În ceea ce privește viitorul său, tehnicianul a spus: “Vedem, mă întâlnesc cu patronul şi vorbim”.

Ce a declarat Nicolo Napoli

A fost ultimul meci pentru Nicolo Napoli pe banca formației din Bănie. Deznodământul nu este unul neașteptat, patronul Adrian Mititelu anunțând încă din urmă cu mai multe săptămâni că renunță la colaborarea cu tehnicianul italian.

Antrenorul a confirmat, după fluierul de final de la CFR Cluj – FC U Craiova, că nu va rămâne în funcție.

„Da, normal, s-a văzut în teren, părerea mea este că arbitrul nu a făcut un meci foarte bun, a dat un roșu la Bauza, a dat un roșu pe bancă. Bauza ce a făcut? Nu a făcut nimic. I-a dat roșu, al doilea galben.

Nu îmi place asta, dar a fost ultimul meu meci la Craiova, îi felicit pe toți băieții. Vedem ce se întâmplă acum. Eu sunt un om liniștit, nu vreau război.

Felicit suporterii că au fost alături de noi, felicit patronul că ne-a adus până aici. Domnul Mititelu știe ce are de făcut pentru a crește echipa la anul, cred că se pot face lucruri bune. (n.r. dacă a vrut să scoată echipa de pe teren) Da, a zis Săceanu, eu nu”, a declarat Nicolo Napoli.

Cum au arătat cele două distribuții tactice

  • CFR Cluj: Scuffet – Cr. Manea, Yuri (Ţîru ‘106), Kolinger, Camora – Fica (Petrila ’46), Cvek (Hoban ’91), Boateng (Magliica ’84), Krasniqi – Janga (Muhar ’46), Bîrligea (Peteleu ‘120). Antrenor: Dan Petrescu
  • FCU Craiova 1948: Gurău – R. Negru, Duarte, Henriques (Huyghebaert ’91), Mascarenhas – Dr. Albu (Zamfir ‘103), V. Achim – Baeten (Van Durmen ’91), Bauza, Bahassa (Ganea ’76) – A. Chiţu. Antrenor: Nicolo Napoli

Foto: FAcebook / CFR Cluj

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
De unde vin în România cele mai multe produse contrafăcute?