EXCLUSIV VIDEO | Fără reforma pensiilor speciale, rămânem fără fonduri UE. Anca Dragu: ”Uitați de banii din PNRR, 95% nu-i încasăm, 5% este hazard”

Pensiile speciale reprezintă peste 10 la sută din valoarea totală a pensiilor din România, iar reforma cerută de instituțiile financiare, europene și internaționale, este necesară, pentru a avea o sustenabilitate a sistemului public de pensii, a spus senatorul USR Anca Dragu, fost ministru al Finanțelor, la GÂNDUL EXCLUSIV.

Deși nu reprezintă mai mult de 10 la sută din valoarea totală a pensiilor plătite de stat, pensiile speciale au un impact major în finanțele României.

“Pensiile speciale reprezintă circa 13 miliarde de lei. Toate pensiile în România, nespeciale, reprezintă 110 miliarde de lei, adică pensiile speciale sunt peste 10 la sută, deși acolo avem un număr foarte mic de beneficiari față de cele 5 milioane din zona pensiilor publice.

Pensie specială înseamnă orice pensie dincolo de contributivitate. Ai avut o funcție importantă, de răspundere, ai avut un salariu corespunzător, contribuții corespunzătoare, pensie ca atare, bun, asta este pentru toată lumea. În timp, s-au creat aceste categorii de speciali care au zis: «domnule, nu contează ce salariu ai avut, cât ai contribuit, luăm ultimele șase luni și acolo aplicăm 80% din brut»”, a explicat Anca Dragu impactul pensiilor speciale.

Fostul ministru al Finanțelor a subliniat că, pentru această categorie de ”speciali”, pensiile sunt total necorelate cu cât au contribuit la sistemul public.

Au și de acolo partea contributivă, de la pilonul 1, dar grosul este la această parte specială. Aici avem tot felul de discuții, e specială, e de serviciu, e de stat, e de frumusețe, e de noapte, e de zi. Nu! Ce este peste contributivitate, este special. Sau putem să-i spunem altcumva, dacă nu ne place cuvântul, deși ei și-au dorit să-i spună, deci și-au dorit să fie speciali”, a mai spus Anca Dragu.

”Este o profundă inechitate în sistemul public de pensii și atunci vom modifica”

Pentru ca sistemul să devină sustenabil, din punct de vedere al finanțelor, România s-a angajat să reformeze acest sistem, fiind de altfel o condiție pentru a accesa bani europeni, prin PNRR.

“Pentru cei speciali, ei pleacă la pensie cu o pensie peste ultimul salariu, în timp ce un om nespecial pleacă la pensie la 65 de ani, cu o pensie care este undeva la 40 la sută din tot ce a contribuit el.

Pensionarii speciali mai pleacă și la o vârstă foarte fragedă, să spun așa, pleacă tineri, plecă undeva la 45 de ani, 50 de ani sunt deja pensionari. Și atunci România a zis că nu este ok ce se întâmplă, este o profundă inechitate în sistemul public de pensii și atunci vom modifica”, a afirmat fostul ministru al Finanțelor și fost președinte al Senatului.

Fără această reformă care să aducă sustenabilitatea finanțelor publice, pierdem banii din PNRR.

“Uitați de banii ăia din PNRR, nu-i vom încasa. Riscul să nu-i încasăm este undeva la 95%. Adică 5% mergem undeva în zona de hazard. Trebuie să venim cu o lege să treacă pensiile acestea pe contributivitate”, a conchis Anca Dragu.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | „Cartoful fierbinte” din PNRR. Cât plătește România pentru cei 200.000 de „speciali” Analist: „Riscăm să spulberăm o șansă istorică”

Marcel Ciolacu, despre pensiile speciale: „Nu poți să lucrezi o zi, să fii magistrat și să ai la pensie sute de milioane. S-au făcut abuzuri!”

EXCLUSIV VIDEO | Victor Ponta: ”Nimeni nu spune adevărul despre pensiile speciale”

Bogdan Pavel
Senior editor Are o experiență de aproape trei decenii în mass media românească, în care a ocupat, pe rând, aproape toate funcțiile într-o mai mult
Cristian Lisandru
S-a născut în București, pe data de 18 iulie 1968, și este absolvent al Facultăţii de Jurnalism, specializarea Comunicare. Activitatea jurnalistică mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce tactică folosesc rușii ca să cucerească pozițiile fortificate ale armatei ucrainene. „Apar pe neașteptate...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
FOTO. Face avere din imaginile cu ea dezbrăcată, iar acum a câștigat un concurs de...
„Dar de la Dumnezeu” Iulia Vântur a făcut anunțul pe internet, după ce s-a zvonit...
Anunț de ultimă oră făcut de meteorologi. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele ore
Telefonul banal care i-a adus moartea lui Gheorghe Băicuș, militarul care și-a pierdut viața în...
Dieta cu 3 mese pe zi a Loredanei Groza. Alimentul POPULAR la care a renunțat...
Rezultate la Evaluarea Naţională 2024. Edu.ro a publicat notele
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Imagini apocaliptice în Grecia, din cauza incediilor de vegetație! Zeci de mii de turisti au...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Volkswagen Passat de RECORD. Autonomia atinsă cu un singur plin – VIDEO
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Poveste plină de COMPASIUNE despre cum își îngrijeau oamenii de NEANDERTHAL COPIII BOLNAVI
Vor fi identificați și urmăriți. Iohannis a semnat legea. E imposibil să mai scape de...
Bulgaria are cel mai ieftin carburant din Balcani
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu, despre greutățile prin care a trecut în adolescență! În ce condiții a stat...
Un procuror și un polițist ar fi fost martori în momentul uciderii lui Sorin Anghel...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Semnele bolii Alzheimer ar putea fi ascunse în modul în care vorbim
×