Regele Charles al III-lea, aflat în vizită în România, a avut o solicitare specială la întâlnirea cu președintele României de la Palatul Cotroceni. Suveranul Marii Britanii i-a cerut lui Klaus Iohannis să-i faciliteze o întâlnire cu directorul SRI, Eduard Hellvig, au declarat surse oficiale pentru Digi 24.
„Vreau să-l întâlnesc și să-i strâng mâna”, a spus Regele Charles, despre directorul SRI, Eduard Hellvig.
Cât s-a aflat în poziția de prinț, Charles a fost „patronul spiritual” al serviciilor de informații britanice și i-a mulțumit lui Hellvig pentru buna cooperare și relațiile dintre SRI și serviciile britanice.
De asemenea, suveranul britanic i-a mulțumit directorului SRI și pentru cooperarea în privința problemelor legate de războiul din Ucraina.