Prima pagină » Actualitate » Petre DAEA: Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie

Petre DAEA: Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie

Petre DAEA: Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie
Petre Daea: Comisia Europeană a prelungit restricţiile pentru importurile de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunțat marți că autoritățile de la Bruxelles au decis prelungirea restricțiilor pentru importurile de cereale din Ucraina până pe 15 septembrie.

De asemenea, oficialul a mai spus că decizia a fost deja publicată în Jurnalul Oficial.

„A apărut deja Regulamentul Uniunii Europene în Jurnalul Oficial. Restricţiile pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui din Ucraina se prelungesc până pe data 15 septembrie. Se dovedeşte faptul că am avut constanţă, am reuşit să transmitem informaţiile necesare, iar Comisia Europeană a înţeles greutăţile cu care se confruntă fermierii şi a decis asupra acestui aspect, având în vedere că în scurt timp intrăm la recoltat şi trebuie să avem spaţiile libere, dar şi posibilitatea de a valorifica producţia atât intern cât şi extern”, a precizat Petre Daea pentru Agerpres.

Petre Daea: Sper ca Ungaria să renunțe la măsura unilaterală

În ceea ce priveşte deblocarea celui de-al doilea pachet de sprijin pentru fermierii afectaţi de importurile ieftine din Ucraina, în valoare de 100 de milioane de euro, în cadrul căruia Comisia a propus alocarea unei sume de aproape 30 de milioane de euro pentru România, ministrul Agriculturii a transmis că în prezent se aşteaptă conformarea Ungariei de a suspenda măsura unilaterală pe care a luat-o.

„Sper ca Ungaria să se conformeze şi să-şi suspende măsura unilaterală pe care a luat-o, pentru că este condiţie impusă de Comisia Europeană. Sper ca după prelungirea restricţiilor pentru importurile de cereale din Ucraina, după apariţia Regulamentului 1100 din 5 iunie 2023, Ungaria să-şi suspende măsura, iar Comisia să dea drumul la bani”, a mai spus ministrul.

Comisia Europeană a anunțat restricțiile luna trecută

Comisia Europeană a anunțat la începutul lunii mai că a impus restricții la importurile de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui din Ucraina, pentru a evita ca aceste produse să suprasatureze piețele din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia.

UE a liberalizat anterior toate importurile din Ucraina pentru a ajuta la țara în lupta cu forțele ruse. Cele cinci țări vecine, însă, au devenit rute de tranzit pentru cereale ucrainene care nu au putut fi exportate prin porturile de la Marea Neagră ca urmare a invaziei.

„Produsele pot continua să circule sau să tranziteze prin aceste cinci state membre prin intermediul unui regim de tranzit vamal comun sau să ajungă într-o țară sau un teritoriu din afara UE”, a transmis Comisia Europeană.

După ce au ajuns la un acord cu autoritățile de la Bruxelles, Bulgaria, Ungaria, Polonia și Slovacia au acceptat să ridice interdicțiile unilaterale pe care le impuseseră importurilor de produse agricole din Ucraina.

Măsurile Comisiei includ, de asemenea, un pachet de sprijin în valoare de 100 de milioane de euro pentru fermierii locali din cele mai afectate cinci țări ale UE.

Comisia, care este responsabilă de politica comercială în Uniunea Europeană, a declarat că ar putea prelungi restricțiile la importul de cereale după 5 iunie în cazul în care situația o va impune.

Autor
Daniel Matei a absolvit Facultatea de Jurnalism din București, iar de-a lungul ultimilor zece ani a lucrat pentru mai multe publicații online din România. El s-a alăturat echipei GÂNDUL.RO în ... vezi toate articolele