Designerul Cătălin Botezatu este absolut șocat de moartea colegului său de breaslă, Stephan Pelger.
”Doamne, ce se întamplă?”, a fost prima reacție a lui Botezatu sub impactul acestei vești teribile.
Botezatu este cu atât mai uimit de sinuciderea lui Stephan Pelger deoarece acesta nu a lăsat neapărat impresia că ceva nu ar fi în regulă cu el.
Dimpotrivă, cu numai trei săptămâni în urmă, Pelger și-a făcut o intervenție estetică.
”Ultima oară l-am văzut la ziua mea, era OK, acum trei săptămâni și-a făcut transplant de păr, era bine, dar lua foarte multe antidepresive. Nu am mai vorbit, ne mai întâlneam accidental pe lângă atelierul lui. Numai Dumnezeu știe ce s-a întâmplat în sufletul lui”, a declarat Botezatu pentru CANCAN.
Pe de altă parte, designerul ar fi avut ceva probleme cu banii, având în paralel și unele necazuri în familie, mama lui fiind bolnavă.
”Suportul lui financiar era din ce în ce mai mic, mergea des la mama lui în Germania, și mama lui era bolnava”, a mai spus Botezatu.
Stephan Pelger, unul dintre cei mai apreciați designeri din țară, a fost găsit mort, joi, la atelierul său din Sectorul 2.
Surse judiciare susțin că bărbatul a fost descoperit de un vecin, care a sunat îngrozit la numărul de urgență 112.
Din primele cercetări nu sunt indicii care să conducă spre ipoteza unei crime.
Pelger se află printre designerii care au reușit să devină cunoscuți, atât în țara noastră, cât și în străinătate, iar, de-a lungul carierei sale, a lansat nenumărate colecții prezentate pe podiumurile celebre de la Milano, Paris, Veneția, Berlin și nu numai.
Bărbatul suferea de depresie, după ce tatăl său adoptiv a decedat relativ recent.
CITEȘTE ȘI:
Creatorul de modă Stephan Pelger a fost găsit spânzurat, în București. Primele indicii din anchetă