Prima pagină » Actualitate » Lanțul de restaurante Trattoria il Calcio, cumpărat de grupul de firme NUBA. Tranzacția trece de 1,5 milioane de euro

Lanțul de restaurante Trattoria il Calcio, cumpărat de grupul de firme NUBA. Tranzacția trece de 1,5 milioane de euro

Lanțul de restaurante Trattoria il Calcio, cumpărat de grupul de firme NUBA. Tranzacția trece de 1,5 milioane de euro
Sursa foto: Facebook/ Trattoria "Il Calcio"

Trattoria il Calcio, unul dintre cele mai apreciate lanțuri de restaurante a fost vândut Grupului de firme Nuba în urma unei tranzacții spectaculoase. Suma depășește șase zero-uri în euro.

Grupul de firme Nuba, condus de oamenii de afaceri Alin Negulescu, Jean Sasu și Alexandru Nanu, anunță achiziția lanțului de restaurante Trattoria il Calcio, deținut anterior de omul de afaceri Gino Iorgulescu. Tranzacția, în valoare de peste 1,5 milioane de euro pentru cele cinci locații, face parte din strategia de expansiune a grupului Nuba pe piața din România.

În 2022, grupul Nuba a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 15 milioane de euro, având în medie 250 de angajați. Pentru acest an, reprezentanții companiei estimează o creștere a cifrei de afaceri la aproximativ 25 de milioane de euro.

În prezent, Nuba operează șapte locații: Nuba White, Nuba Sumer Vibes, Nuba Cafe, Nuba Beach Club, Nuba Town, Nuba Chalet și Hiro. Prin achiziția Trattoria il Calcio, grupul Nuba va adăuga alte cinci locații la portofoliul său. Acestea includ restaurantele Trattoria il Calcio „Universitate”, Trattoria il Calcio „Magheru”, Trattoria il Calcio „Delea Veche”, Trattoria il Calcio „Floreasca” și Pasticceria Universitate.

Alin Negulescu, Jean Sasu și Alexandru Nanu, oamenii de afaceri din spatele grupului Nuba, au declarat că dețin acum brandul Il Calcio și nu intenționează să schimbe numele noilor locații achiziționate.

De asemenea, acționarii Nuba au anunțat că vor reno-vacation restaurentele il Calcio și vor îmbunătăți serviciile, menținând totodată identitatea și brandul acestuia, care există deja de peste 20 de ani în industria HoReCa.

Grupul de firme Nuba deschide în mod regulat noi locații anual. Pentru 2023, reprezentanții companiei au anunțat că vor inaugura două noi locații în Iași, unde au deja o colaborare cu un operator local de peste doi ani.

Trattoria il Calcio este unul dintre cele mai recunoscute lanțuri de restaurante din România, care se adresează atât segmentului de venituri medii, prin trattorii, cât și celui premium, prin restaurantele sale, potrivit economica.net.

Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, Alexandru Toșa a debutat în presă în 2020. Începând din mai 2021 face parte din echipa ... vezi toate articolele