EXCLUSIV | Mama fetei sugrumate de concubin a dormit, fără să știe, cu fiica moartă sub pat. Bărbatul a spus la telefon cum a omorât-o pe Ana Maria

EXCLUSIV | Mama fetei sugrumate de concubin a dormit, fără să știe, cu fiica moartă sub pat. Bărbatul a spus la telefon cum a omorât-o pe Ana Maria
mama copilei ucise a dormit, fără să știe, lângă cadavrul propriei fiice

Mama fetiței în vârstă de 12 ani care a fost ucisă și ascunsă în lada de la pat ar fi dormit două zile, fără să știe, lângă cadavrul fiicei sale, care fusese înfășurat de criminal într-un sac din plastic. Ulterior, concubinul femeii, care este și principalul suspect, ar fi recunoscut, la telefon, într-o conversație cu mama lui, că a ucis fetița și i-a descris scenele de groază de dinaintea crimei care a îngrozit întreaga țară.  

Marcel Serbuc este căutat la nivel internațional din 7 iunie, când un judecător de la Tribunalul București a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pentru presupusul criminal al Anei Maria. Procurorii au adunat probe și declarații, inclusiv ale mamei fetei, Simona Iftimovici, cu care au convins instanța să admită arestarea, iar datele din anchetă, pe care Gândul le prezintă în exclusivitate, sunt șocante.

Conform anchetatorilor, Marcel Serbuc a închiriat apartamentul din Sectorul 4 în 31 martie 2023. A plătit pentru o lună, după care a întârziat cu chiria. Contactat telefonic de proprietarul apartamentului, în luna mai, chiriașul a explicat că este la muncă în Spania și că o să caute o soluție ca să-i achite datoria. De atunci, nu a mai răspuns niciodată.

În această situație, proprietarul apartamentului din cartierul Berceni a rugat un locatar din bloc să meargă la apartament și să fotografieze indexul apometrelor. Cu această ocazie, vecinul l-a anunțat, în 25 mai, că în locuință miroase puternic a cadavru.

Deoarece a presupus că mirosul provine de la ghenă, proprietarul, care locuiește într-un alt județ, s-a dus la apartamentul din București abia după mai bine de o săptămână, în 3 iunie, la presiunea vecinilor care nu mai suportau mirosul ce răzbătea din locuință.

Potrivit procurorilor, trupul fetei se afla „în lada canapelei din sufragerie, în stare de putrefacție, învelit în saci menajeri”.

Medicul legist care a realizat necropsia a menţionat că victima a fost strangulată după ce autorul i-a înfășurat, de trei ori, un cordon în jurul gâtului, după care l-a înnodat strâns.

„Moartea a fost violentă, s-a produs prin asfixie mecanică prin strangulare cu un cordon cu triplă circulară şi nod fix. Data probabilă a decesului a fost menționată ca fiind cu aproximativ trei săptămâni anterior descoperirii cadavrului (03.06.2023)”, a scris judecătorul în motivarea deciziei de arestare preventivă a lui Marcel Serbuc, preluând din datele adunate de procurori.

Anchetatorii au mai stabilit, în urma verificărilor, că Marcel Serbuc avea o relaţie de concubinaj Simona Iftimovici, care, la rândule ei, avea o fată, Ana Maria, dintr-o relație anterioară.

Tatăl natural al fetei le-a spus procurorilor, la audieri, că Ana Maria a dispărut jurul datei de 11 aprilie 2023, după ce a mers să stea cu mama sa şi cu concubinul acesteia, fără să poată indica adresa acestora.

”Din actele aflate la dosarul cauzei penale reiese că minora a purtat ultima discuție cu tatăl ei în data de 09 aprilie, iar din data de 11 aprilie nu a mai putut fi contactată”, mai scrie în motivarea judecătorului de la Tribunalul București care a decis arestarea preventivă a lui Marcel Serbuc.

Două zile mai târziu, în 13 aprilie, Marcel Serbuc  şi Simona Iftimovici au plecat în Spania.

Localizată pe teritoriul Spaniei, Simona Iftimovici a fost audiată de anchetatorii români prin videoconferință și a povestit că fiica ei i-ar fi spus, cu două-trei zile înainte să plece în Spania, că intenționează să meargă la tatăl său biologic.

În aceeași zi, de la ora 05.00, Ana Maria a rămas sigură cu Marcel Serbuc, deoarece mama ei a plecat la muncă. Ulterior, în jurul orei 14.00, când femeia a ajuns acasă, concubinul Simonei Iftimovici i-a spus că fata a plecat la tatăl ei şi că se plângea de faptul că nu-i mai merge telefonul.

Simona Iftimovici le-a spus anchetatorilor că de atunci nu a mai reușit să dea de fiica ei, pentru că telefonul acesteia era fără semnal.

Din acea zi și până în 13 aprilie, când au plecat în Spania, Simona Iftimovici a dormit, timp de două nopți, pe canapea, alături de concubin, fără să știe că fata ei zace chiar în lada canapelei din sufrageria apartamentului.

Marcel Serbuc i-a spus mamei sale că  a comis o crimă

Procurorii de la Parchetul Tribunalului București au audiat-o și mama lui Marcel Serbuc, care locuiește la Suceava. Femeia le-a spus că, la începutul lunii mai, a fost abordată de mai mulți polițiști, care au întrebat-o diverse lucruri legate de fiul ei.  Ulterior, la câteva zile distanță, a fost sunată de Serbuc, iar aceasta i-a transmis, imediat, că fusese căutat de Poliție.

Deși, inițial, a încercat să ascundă, până la urmă, Marcel Serbuc i-a mărturisit mamei sale că a făcut ceva foarte grav și că a omorât-o pe fiica iubitei sale. Bărbatul a spus că ar fi avut cu aceasta un conflict, iar în acest context a împins-o, iar fata a căzut și s-a lovit la cap de marginea căzii de baie, moment în care ar fi început să sângereze și să tremure.

Marcel Serbuc nu i-a descris, însă, la telefon, și momentul în care a luat cordonul și a strangulat-o.

„Te omor, te bag în sac și te arunc în canal!”

Anchetatorii au mai stabilit că Marcel Serbuc era divorțat și avea un băiat. Ca urmare, i-au făcut o vizită fostei sale soții, care a povestit despre el că era un om foarte violent, atât fizic cât și verbal. Mai mult decât atât, femeia a povestit că, pe fondul amenințărilor pe care le-a primit de la fostul soț, acesta i-ar fi spus „o va omorî, după care o va băga într-un sac și o va arunca într-un canal”.

Fosta soție a presupusului criminal al Anei Maria a mai spus la audieri și că acesta obișnuia să fie agresiv și cu fiul său minor, pe care-l lovea cu furtunul în cap, „fapt ce ar fi determinat mai multe probleme în dezvoltarea acestuia”.

Marcel Serbuc a fost arestat în lipsă de magistrații Tribunalului București și a fost dat în urmărire internațională.

Concubina lui a venit singură din Spania, vineri, fiind preluată de anchetatori de la Vama Nădlac. După mai multe ore de audieri la Poliția Capitalei și mai apoi la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, în calitate de martor, Simona Iftimovici a fost lăsată să plece acasă, fără ca pe numele ei să fie luată vreo măsură preventivă, potrivit unor surse judiciare.


CITEȘTE ȘI:

EXCLUSIV | Greșeala uriașă care l-a dat de gol pe ucigașul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Acum este căutat în toată Europa

EXCLUSIV | Descoperire șocantă a legiștilor care au examinat trupul fetiței ucise și ascunse în lada de la pat. Criminalul nu a avut milă de ea

Noi DEZVĂLUIRI din ancheta privind fetița găsită moartă în canapea: Poliția nu știa că se află în București. De ce nu a fost căutată timp de două luni

Fetița de 12 ani găsită moartă în lada de la pat era dată DISPĂRUTĂ de la începutul lunii mai. Ana-Maria plecase să petreacă Paștele cu mama ei

EXCLUSIV | Marcel Serbuc a devenit, din nimeni, cel mai cunoscut om din comuna Scheia – Suceava. Ce mai știu consătenii despre presupusul criminal

Adina Anghelescu
Cunoscut jurnalist de investigatii, generatia presei anilor '90, prin condeiul căreia au trecut toate marile scandaluri ale ultimilor 30 de ani. Licențiat mai mult
Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?