Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteo cod roșu pentru ploi torențiale abundente în mai multe județe. Alerta va intra în vigoare diseară, de la ora 20:00, și va fi valabilă până marți dimineață, la ora 08:00.
Județele afectate vor fi Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Gorj și Mehedinți. În aceste zone, se vor înregistra averse torențiale și abundente. Cantitățile de apă vor depăși 70-80 de litri pe metru pătrat în intervale scurte de timp sau prin acumulare.
De asemenea, a fost emisă o avertizare meteo cod galben, care a intrat în vigoare astăzi la ora 06:00 și va expira mâine la ora 10:00.
În această perioadă, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în diferite regiuni ale țării, inclusiv Banat, Oltenia, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, Carpații Meridionali și Carpații Occidentali.
Aceste manifestări vor consta în averse torențiale, descărcări electrice, izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. Cantitățile de apă vor fi de 20-25 de litri pe metru pătrat, iar izolat vor depăși 30 de litri pe metru pătrat, potrivit Agerpres.
În restul teritoriului, după-amiaza și seara vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice, însă pe arii restrânse.
Luni, în Capitală, cerul va fi temporar noros, însă probabilitatea de averse este redusă. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va atinge între 27 și 29 de grade Celsius, în timp ce temperatura minimă se va situa între 13 și 15 grade Celsius.
Ieri, peste 4.300 de pompieri militari, folosind peste 3.200 de echipamente tehnice, au intervenit la nivel național în 30 de localități din 9 județe (Alba, Bihor, Caraș-Severin, Cluj, Hunedoara, Mureș, Sălaj, Sibiu și Timiș) pentru a remedia consecințele negative ale condițiilor meteorologice nefavorabile.
Pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 204 case, anexe gospodărești și beciuri, 177 de curți și 27 de străzi.
Autoritățile recomandă populaţiei din zonele vizate de avertizări să ia măsuri pentru curățarea șanțurilor și rigolelor de scurgere pentru facilitarea evacuării normale a apei provenite din precipitații.