Poliția austriacă a arestat un român, suspectat că ar fi prădat mai multe magazine din localitatea Asten, Austria Superioară. Bărbatul ar fi furat bunuri în valoare de peste 2.000 de euro și din supermarketuri din Enns și Linz, în aceeași regiune.
El le-a declarat anchetatorilor că produsele nu erau pentru vânzare, ci pentru a fi făcute cadou prietenilor și rudelor din România, cu ocazia concediului pe care îl planificase în această vară, scrie ziarulromanesc.de.
Angajații unui supermarket din Enns observaseră, de câteva săptămâni, lipsa din rafturi a unei cantități importante de băuturi alcoolice și, urmărind imaginile de pa camerele de supraveghere, au reușit să îl identifice pe presupusul hoț, în flagrant, în data de 5 iunie, la ora 16.50. Însă, deși au anunțat imediat Poliția, suspectul a reușit să fugă.
Până la urmă, a fost identificat, fiind vorba de un cetățean român în vârstă de 43 de ani. Din pivnița sa din Asten, la locuința unde avea rezidența, Poliția a recuperat 65 de sticle de băuturi spirtoase, dar și 12 tablete de ciocolată și 15 geluri de duș în valoare totală de peste 2.000 de euro.
Suspectul le-ar fi furat din supermarketuri din Enns și Linz, începând cu ianuarie 2023 și până când a fost identificat, pe 5 iunie. Bunurile furate au fost returnate supermarketurilor păgubite.