21:43
Gheorghe Dungu, fost portar al Rapidului timp de 14 ani, a murit – joi – la vârsta de 94 de ani. Anunțul a fost făcut pe pagina de Facebook a clubului FC Rapid.
„Doliu în Familia Rapid
Gheorghe Dungu, fostul mare portar giuleștean, s-a alăturat Galeriei din Ceruri.
Cel mai vârstnic dintre foștii jucători ai Rapidului avea 94 de ani, din care 14 a jucat în alb-vișiniu.
Condoleanțe familiei și celor apropiați!”, este mesajul transmis de FC Rapid, joi, pe pagina de Facebook.
Gheorghe Dungu a fost cel mai longeviv jucător al Rapidului, cu aproape 15 ani petrecuți în Giulești. Fostul goalkeeper a apărat buturile giuleștene în peste 200 de meciuri, în perioada 1948 – 1963.