Un tânăr din Cluj a găsit un card bancar și în loc să raporteze pierderea, bărbatul s-a apucat de făcut cumpături.
Potrivit polițiștilor, bărbatul ar fi efectuat 144 de plăți, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 7.700 de lei, însă totul s-a petrecut în urmă cu cinci ani, scrie monitorulcj.ro.
”Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 5 Poliție – Compartimentul de Investigații Criminale au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos. Activitățile investigativ-operative au condus la stabilirea faptului că în luna decembrie 2018, un bărbat, în vârstă de 29 de ani, ar fi găsit un card bancar într-un parc din zona centrală a municipiului Cluj-Napoca.
Acesta nu a respectat obligația de a preda bunul găsit autorităților, efectuând mai multe operațiuni cu respectivul card bancar în decursul lunii decembrie 2018, respectiv operațiuni financiare în mod fraudulos.
În total, bărbatul ar fi efectuat 144 de plăți, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximativ 7.700 de lei, majoritatea dintre acestea în limita a până la 100 de lei. În baza investigațiilor derulate, polițiștii l-au identificat pe acesta, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj.