Elon Musk a anunțat când vrea să implanteze primul CIP în creierul unui om. Care e termenul înaintat de fondatorul start-upului Neuralink

Elon Musk a anunțat când vrea să implanteze primul CIP în creierul unui om. Care e termenul înaintat de fondatorul start-upului Neuralink
Elon Musk / FOTO - Profimedia
Publicat: 16/06/2023, 22:46
Actualizat: 16/06/2023, 22:48

Elon Musk a anunţat, vineri, că doreşte să doteze anul acesta o primă fiinţă umană cu implanturi neuronale de la compania sa Neuralink, a cărei tehnologie tocmai a fost autorizată în SUA, transmite Agerpres.

El a făcut afirmația răspunzându-le unui copil şi tatălui acestuia, la finalul unei sesiuni de întrebări organizată la Dôme de Paris, în faţa a 3.600 de persoane.

„Sperăm că, mai târziu în acest an, vom realiza prima noastră implantare a unui cip la om, pentru cineva care are o formă de tetraplegie”, a detaliat Musk, care este – de asemenea – directorul general al Tesla, SpaceX și Twitter.

Start-up neurotehnologic Neuralink creat de Elon Musk a primit aprobarea autorităţilor sanitare din SUA, la sfârşitul lunii mai, pentru a-şi putea testa implanturile cerebrale pe subiecţi umani.

„Vreau să liniştesc pe oricine s-ar putea teme de Neuralink. Va fi un proces destul de lent”, a adăugat el.

Multimiliardarul și-a propus drept țel ca prin intermediul cipurilor implantate în creierul uman, creierul şi computerele să comunice în mod direct.

Obiectivul pe termen mediu este de a ajuta persoanele paralizate, care suferă de leziuni ale măduvei spinării sau sunt afectate de boli neurologice precum boala Parkinson.

Dar obiectivul pe termen lung este crearea unei relaţii simbiotice între oameni şi inteligenţa artificială, ce ar putea atenua frontierele dintre gândirea umană şi computer.

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Se complică ancheta în cazul familiei din Suceava care a murit când se întorcea din...
Tatăl lui Vlad Pascu, criminalul de la 2 Mai, filmat în ipostaze strigătoare la cer....
FOTO. Alexandra Stan, imagini „interzise” pentru a susține naționala României la EURO
Tragedie în Dolj! Un băiat de doar 11 ani a murit, iar sora și mama...
Un român a fost arestat în Grecia pentru că ar fi dat foc intenționat unei...
Gabi Bădălău și Ramona Gabor, împreună după 15 ani! PRIMELE IMAGINI
Vedeta, suspectată că a apelat la medicamente pentru a slăbi RAPID. Face furori cu noua...
Staţiunile în care Marea Neagră s-a făcut verde. Turiştii evită să facă baie, dar experţii...
Vaticanul a dezvăluit abia acum adevărul. "Fecioara Maria care plânge" din Trevignano, un fals?
Traficul pe Valea Oltului va fi suspendat timp de o lună. Se fac defrișări pentru...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
IGPR: care este, de fapt, marja de toleranță a RADARULUI?
Tabloul complet şi programul sferturilor de finală de la UEFA Euro 2024
Au fost descoperite resturi din SCOARȚA PRIMORDIALĂ a PĂMÂNTULUI!
Obligatoriu peste tot în România. Decizia intră în vigoare de astăzi, 3 Iulie
Românii care nu depun declarația riscă enorm. Se dau amenzi uriașe
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de...
Un asteroid se apropie de Pământ! NASA a făcut anunțul cu puțin timp în urmă
Monica Tatoiu a povestit un moment care a marcat-o din copilărie: „Ce bătaie am luat!...
Mesajul transmis de Prințesa Anne după ce a fost lovită de un cal. Care este...
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, dacă într-un măr sunt 3 viermi și tu mănânci unul,...
Oamenii de știință au descoperit originile fierului metalic de pe Lună
×