Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a anunțat, luni, după întâlnirea pe care a avut-o la Guvern cu premierul Marcel Ciolacu și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, că discuțiile au vizat un plan comun pentru ca impactul prețurilor să fie cât mai mic asupra puterii de cumpărare a cetățenilor.
Măsurile discutate de liderii Coaliției cu guvernatorul Băncii Naționale ar urma să asigure încadrarea în ținta de deficit de 4,4%, reducerea ratei inflației la 8% și investiții de 250 miliarde lei.
„Am avut astăzi, la Palatul Victoria,
un dialog foarte bun cu guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu și cu primul ministru, Marcel Ciolacu pe marginea principalelor provocări cu care se confruntă România pe termen scurt, mediu și lung.
Această discuție a vizat, în primul rând, un plan de acțiune comun pentru încadrarea în ținta de deficit de 4,4%, măsuri pentru reducerea ratei inflației la 8% și un plan guvernamental de investiții de 250 miliarde lei.
Prin aplicarea unor măsuri care țintesc asemenea obiective, actuala guvernare urmărește ca impactul prețurilor să fie cât mai mic asupra puterii de cumpărare a cetățenilor și să se păstreze echilibrul macroeconomic, care ne-a transformat într-una dintre cele mai performante economii ale Europei”, a transmis președintele PNL.
Nicolae Ciucă a menționat că planul ar urma să fie susținut de Parlament și a amintit și de cererea de plată numărul 2 din PNRR, a cărei aprobare ar veni de la Bruxelles până la finele lui iunie.
„Am vorbit, atât despre continuitatea proiectelor începute în mandatul meu, precum și despre sprijinul pe care Legislativul îl va acorda planului discutat. În context, m-am referit și la cererea de plată numărul 2 din PNRR, trimisă deja la Bruxelles și a cărei aprobare o așteptăm de la Comisia Europeană, până la sfârșitul acestei luni”, a mai spus Nicolae Ciucă.