Prima pagină » Actualitate » Cum a fost ÎNȘELAT un turist român într-o tavernă din Thasos. Pentru ce a plătit 4 euro, de fapt

Cum a fost ÎNȘELAT un turist român într-o tavernă din Thasos. Pentru ce a plătit 4 euro, de fapt

Cum a fost ÎNȘELAT un turist român într-o tavernă din Thasos. Pentru ce a plătit 4 euro, de fapt

Este perioada concediilor de vară și turiștii români stau la „coadă” să ajungă în destinații precum Grecia sau Bulgaria. Din păcate, serviciile HoReCa din aceste țări încep să fie mai proaste chiar și decât în România, după cum relatează cei care au căzut „victimă” fie micilor șmecherii ale restaurantelor, fie indiferenței angajaților.

Un turist român a povestit experiența sa în Thasos, unde a avut o surpriză pe nota de plată.

„Am mâncat astăzi la Mousses și nu înțelegeam ultimul produs 2×2 euro ce înseamnă, fiindcă noi nu am consumat nimic de 4 euro, am plătit 50 de euro și acasă am verificat cu atenție. Mulțumim și vă rog fără comentarii răutăcioase”, a scris turistul român pe Forum Thassos.

„Ai fost taxat pentru 2 cafele”, i-a explicat cineva la comentarii.

Un alt bărbat, care se pare că are cunoștință cu privire la „obiceiurile” din Grecia, scrie: „În Grecia, există o practică, la majoritatea tavernelor, în momentul în care te-ai așezat la masă, vine un chelner, îți schimbă eventual acea față de masă din hârtie, apoi îți aduc pe masă apă și probabil pâine, mulți consideră că sunt din partea casei, dar nu sunt, le regăsiți la final pe nota de plată/bonul fiscal. Lămuriți chelnerul, spuneți că nu le vreți, sau, dacă le vreți asumați-vă costurile lor, lucrurile clare de la început fac prietenia lungă”.

Turistul român: „Nu am băut cafea!” Ce a plătit, de fapt

Turistul care se consideră păgubit răspunde, însă: „Dar nu am băut cafea”.

„La urmă pe nota de plată apar 2×2 sticle de apă și o cafea grecească care a costat 4 euro”, îl lămurește altcineva pe cel care a distribuit această notă de plată pe Facebook.

„În meniul unui restaurant “ελληνικος « este cafea grecească , nu mai căutați traduceri din alte surse”, explică un alt internaut.

„Pe bon scrie clar „NERO” 2l-apă / 2l. Nu ați plătit cafeaua, ați plătit apa”, susține o turistă româncă, după ce a analizat bonul.

„Nu, este trecută întâi suma și apoi produsul. Se referă la denumirea de sub suma de plată!”, este replica altcuiva.

Cea mai plauzibilă variantă pare cea a unei greșeli, după cum scrie o altă persoană: „Poate e o greșeală, poate au adăugat din greșeală cafeaua. Se poate întâmpla. Trebuie să fim atenți la nota de plată, pe cât posibil”.

Sursa foto: Facebook

Mihai a urmat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității București între anii 2009-2012, după un an petrecut la SNSPA. A lucrat la numeroase publicații, dar și în agenții ... vezi toate articolele

Citește și