România se va confrunta foarte curând cu un val de caniculă. Meteorologii prognozează că temperaturile vor fi în creştere de la o zi la alta. Vineri şi sâmbătă este posibil ca termometrele să indice până la 34 de grade Celsius.
„Trebuie să ne pregătim pentru regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta. Astăzi nu vom mai emite, posibil şi mâine o alertă meteorologică pentru fenomene de instabilitate accentuată, alertă generală, cu siguranţă, este posibil să mai fie în vigoare pentru intervale scurte de timp acele mesaje de tip nowcasting, dacă la nivel local mai putem consemna cantităţi pe secvenţe scurte de timp în mai puţin de o jumătate de oră de 15 – 25 litri pe metru pătrat.
Astăzi (amrți – n.red.) posibil averse în special în zona montană, dar la nivel local şi partea de est şi sud-est a ţării, mâine în special în zona montană, de asemenea, în centrul, estul şi sud–estul ţării şi ceea ce este de interes pentru următoarele zile până la sfârşitul săptămânii regimul de temperaturi în creştere de la o zi la alta”, a explicat directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, la Prima News, citată de News.ro.
Directorul ANM a mai menţionat că la sfârşitul acestei săptămâni vom avea primele zile în care maximele să se apropie de pragul unei zile de caniculă.
„Astăzi (marți – n.red.) posibil să consemnăm valori între 23 până la 32 de grade, mâine, de asemenea, un ecart între 24 până la 33 de grade pentru ca vineri, posibil şi sâmbătă să avem primele zile în maximele să se apropie de pragul unei zile de caniculă – 34 de grade, dar vom discuta şi de un disconfort termic accentuat în creştere pentru că este multă umezeală în atmosferă şi în condiţiile în care şi temperaturile sunt în creştere corpul uman va resimţi mai multe grade în plus faţă de ceea ce consemnăm cu siguranţă în condiţii standard”, a mai afirmat Elena Mateescu.