Prima pagină » Actualitate » Evaluarea Națională 2023. Proba de Matematică, 21 iunie. REGULI stricte stabilite de Ministerul Educației / Cu ce au voie elevii în sala de examen

Evaluarea Națională 2023. Proba de Matematică, 21 iunie. REGULI stricte stabilite de Ministerul Educației / Cu ce au voie elevii în sala de examen

Evaluarea Națională 2023. Proba de Matematică, 21 iunie. REGULI stricte stabilite de Ministerul Educației / Cu ce au voie elevii în sala de examen

Evaluarea Națională 2023 a început luni, 19 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română și continuă mâine, miercuri, 20 iunie, cu proba scrisă la Matematică.

Ministerul Educației a stabilit un set de reguli stricte pentru acest examen, trecute într-un ghid care poate fi consultat AICI.

Evaluarea Națională 2023. Cu ce au voie elevii în sală

Elevii de clasa a VIII-a vor intra miercuri în sala de examen, pentru proba scrisă la Matematică, la ora 8:30. Subiectele vor fi împărțite la ora 9:00.

După primirea subiectelor, elevii au la dispoziție 120 de minute pentru rezolvarea acestora. De asemenea, ei pot preda lucrările după cel puțin o oră de la începerea examenului

Iată câteva dintre regulile impuse a fi respectate la examenul de Evaluare Națională:

  • Candidaţii vor fi dirijaţi de către asistenţi, direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi aşezaţi câte unul în bancă, în ordine alfabetică;
  • În intervalul 8:30 – 9:00, candidaţii vor fi legitimaţi şi li se va explica modul de desfăşurare a probei;
  • Începând cu ora 9:00, candidaţii vor primi broşura cu subiectele şi hârtie ştampilată pentru ciornă;
  • Candidaţii vor completa caseta de identificare (în maximum 15 minute), iar asistenţii vor verifica datele înscrise de candidati și vor secretiza caseta;
  • La probele scrise ale Evaluării Naţionale – 2023, candidaţii primesc subiectele sub formă de broşură, putând să solicite şi pagini suplimentare, dacă este cazul. Broşura se predă la finalul probei şi, întrucât conţine subiectele şi rezolvarea acestora, nu rămâne în posesia candidaţilor;
  • Pentru elaborarea lucrării scrise, elevii folosesc numai cerneală sau pastă de culoare albastră. Pentru executarea schemelor şi a desenelor pot folosi şi creion;
  • Pentru proba de la disciplina Matematică, elevii pot să utilizeze instrumente de desen;
  • Se interzice folosirea, în timpul probelor, a mijloacelor de calcul. Se folosesc doar colile distribuite de asistenţă.

Evaluare națională 2023. Este permis accesul în sala de examen cu obiecte personale?

  • Se interzice candidaţilor să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale,dicţionare, notiţe, însemnări, cărţi, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum şi cu telefoane mobile şi cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare;
  • Se interzice candidaţilor să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete şi altele asemenea, candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen;
  • Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea elevului din sală, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, şi la notarea cu 1 (unu) a lucrării elevului eliminat.

Evaluare națională 2023. Este permisă comunicarea între candidați pe parcursul examenului?

  • Se interzice candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicarea între candidaţi sau cu exteriorul;
  • Încălcarea regulilor menţionate va fi considerată fraudă/tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi sunt eliminaţi de la proba în cauză;
  • Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă primesc nota 1 (unu) pe lucrarea scrisă.

Evaluare națională 2023. Comunicarea și contestarea rezultatelor

  • Comunicarea rezultatelor obţinute la examen se face anonimizat, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite acestora, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută;
  • Candidaţii care depun/transmit prin mijloace electronice contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează că au luat cunoştinţă de faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere;
  • În cazul candidatului minor, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestuia;
  • Nota obţinută în etapa de soluţionare a contestaţiilor este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată în etapa de evaluare iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Evaluare națională 2023. Sfaturi pentru elevi în ziua examenului

  • Asigură-te că ai la tine: actul de identitate, stilou/pix de culoare albastră, creion, gumă de şters, riglă, eventual apă și şerveţele!;
  • Când primeşti broşura, citeşte subiectele pentru a te familiariza cu ele, apoi citeşte din nou, în întregime, TOATE subiectele şi foloseşte cel puţin 5 minute pentru a te obişnui cu cerinţele;
  • Identifică tipul de cerinţe specific fiecărui subiect şi concentrează-te să înţelegi cerinţa fiecăruia. Alege să începi cu subiectul pe care-l stăpâneşti cel mai bine şi fă-i acestuia, în minte sau pe ciornă, un plan schematic de rezolvare;
  • Repartizează pe ciornă timpul pentru fiecare subiect. Urmăreşte să te încadrezi în timpul pe care ţi l-ai propus, păstrând o rezervă de timp pentru a citi şi a corecta la final, dacă este cazul;
  • În situaţia în care constataţi că există riscul de a depăşi durata de timp alocată subiectului la care lucrezi, este preferabil să închei fraza şi să continui cu un alt subiect;
  • Rezervă un interval de 10-15 minute, la final, pentru citirea şi verificarea întregii lucrări!

Evaluarea Naţională 2023. Când și unde se depun contestaţiile

Peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține Evaluarea Națională, potrivit situației centralizate de către Ministerul Educației, pe baza informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene.

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până în orele 14:00. Cei care doresc să depună contestație, nemulțumiți fiind de nota primită, o pot face la centrele de examinare sau au posibilitatea de a transmite contestația prin mijloace electronice.

Contestația se poate depune în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00), potrivit ghidului stabilit de MEN pentru Evaluarea Națională 2023.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și