Daniel, un român stabilit în Italia, a învins CANCERUL după 14 ani de luptă: „Dr. Giorgetti m-a salvat. Acum visul meu este să-mi întemeiez o familie”

Daniel Marius Pop locuiește în Italia de la vârsta de șase ani, atunci când a plecat din România alături de familia lui. La vârsta de 14 ani a descoperit că suferă de o boală gravă: o tumoare cerebrală care crește lent. Într-un final, el a reușit să câștige lupta cu cancer și, afirmă tânărul, îi datorează viața medicului care l-a tratat. Acum, așteaptă obținerea cetățeniei italiene și își dorește să își găsească un loc de muncă și să își întemeieze o familie.

„Am avut o paralizie facială, nu mai puteam să merg”, povestește Daniel. „Cu mărturia mea vreau să dau curaj altor copii care trec prin momente ca ale mele”, continuă el.

Tumora ajunsese să atace creierul, iar un grup de medici au încercat să îl salveze pe Daniel.

„Jacopo Giorgetti (Șeful secției de Neurochirurgie), care m-a operat de două ori, m-a salvat. Cu el s-a născut o prietenie care depășește relația pacient-medic. Datorită lui, stau în picioare. Și medicii Emanuela De Marco și Luca Coccoli de la Unitatea de Onco-Hematologie Pediatrică Santa Chiara din Pisa, care m-au primit când eram doar un băiețel și care mă urmăresc încă, mereu în contact cu colegii de la Institutul de Cancer din Milano, Maura Massimino și Giovanna Gattuso, Institutul unde merg pentru verificări”, a spus tânărul român stabilit în Italia, citat de Il Tirreno.

După 12 ani de la prima operație, boala a recidivat

Prima intervenție prin care i s-a scos tumoarea a avut loc la spitalul din Livorno, atunci când „boala ataca deja creierul”.

Apoi, la doisprezece ani de la acea operație, boala a revenit.

„De data aceasta”, continuă Daniel, „a atacat cervicalul, cu o recidivă pe care au fost nevoiți să o îndepărteze de la Cisanello pentru că îmi paraliza un picior și o mână. Dr. Giorgetti a efectuat o operație foarte delicată la nivelul colului L2-L3. Nu au existat pareze postoperatorii sau probleme de orice fel în urma intervenției chirurgicale”

Nu au fost ani ușori, Daniel fiind un adolescent care ar fi trebuit să aibă „probleme” specifice vârstei.

„După prima operație, în primii trei ani nu am putut face nimic. A trebuit să-mi recuperez echilibrul. Sigur, depresia era prezentă. Prietenii mei se plimbau peste tot, iar eu doar mă uitam la ei. Mă întrebam dacă voi reuși vreodată să-mi găsesc și eu o prietenă. Apoi mi-am zis: ai întreaga viață în față, va veni și vremea ta”, continuă românul.

În ciuda grelelor încercări, Daniel nu își plânge de milă. „Mi-am făcut un tatuaj Gladiator și apoi am găsit o persoană care a devenit ca un tată pentru mine: Roberto Altemura, care m-a învățat karate”.

De-a lungul timpului, băiatul care a trebuit să crească prea repede nu a lipsit de la întâlnirile cu viața: și-a cultivat pasiunea pentru sală, s-a antrenat în domeniul securității, și-a urmărit interesele în domeniul IT și a lucrat și ca metalurgist într-un șantier naval din Viareggio. Când boala a revenit, la șantierul naval nu i-au mai reînnoit contractul de muncă.

„Acum nu lucrez”, a spus cu regret Daniel care va trebui să călătorească din nou la Milano pentru a stabili planul terapeutic care include un ciclu de radioterapie. „Dar RMN-ul a arătat că nu a mai rămas nimic. Uneori, eu însumi îmi spun: cum faci? Acum sper că s-a terminat și mă pot gândi la cea mai mare dorință a mea, aceea de a-mi întemeia o familie”.