Ștefan Popescu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta spune că multe zone din Ucraina nu vor mai putea fi reconstruite după război. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă
„Sunt convins că războiul va continua și în 2024. Factura va fi plătită în special de statele europene. Rămâne de văzut cum va reuși buzunarul Europei să asigure nu numai susținerea Ucrainei, dar și transformările economice care sunt absolut necesare Europei.
Acum nu putem trage niciun fel de concluzii. Am văzut că fiecare vrea să psihanalizeze orice kilometru de o parte sau de alta. Este prematur să tragem orice concluzie. Macron a spus că este o operațiune militară care va dura câteva săptămâni sau poate chiar câteva luni.
Pe urmă va urma probabil și o reacție rusă. Să vedem când, unde vor ajunge ucrainenii, cât vor reuși să avanseze. Rușii au și ei obiectivul de a atinge limitele administrative ale oblasturilor anexate, cel puțin în ce privește Donbas-ul. Va fi operațiune care va dura și, bineînțeles, vor dori să profite de anul 2024, de contextul electoral, pentru că nu întâmplător ofensiva ucrainenilor a început acum.
Era necesar să fie declanșată înainte de intrarea în anul electoral, în special din Statele Unite ale Americii, dar avem alegeri și în Europa, alegeri care vor contra. În primul rând, deja Ucraina este un subiect și ați văzut foarte bine, între democrați și republicani.
Dacă vorbim de ruși sau de ucraineni, nu avem niciun învingător. Ucraina va fi o țară distrus, costurile vor fi imense. Multe zone din Ucraina nu vor mai putea fi reconstruite. Războiul va fi câștigat de China, de Statele Unite ale Americii, Polonia, țările care se poziționează pe acest conflict”, a spus Ștefan Popescu.
Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”