Prima pagină » Emisiuni » Marius Tucă Show » VIDEO | Ștefan Popescu, despre războiul din Ucraina: „Vaticanul a anunțat că niciuna dintre părți nu vrea să negocieze”

VIDEO | Ștefan Popescu, despre războiul din Ucraina: „Vaticanul a anunțat că niciuna dintre părți nu vrea să negocieze”

Ștefan Popescu, analist de politică externă, a fost invitatul lui Marius Tucă într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a vorbit despre războiul din Ucraina și este de părere că Vaticanul ar putea juca un rol de mediator. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Uniunea Europeană alocă 3,5 miliarde de euro la Fondul European pentru pace, care este utilizat pentru înarmarea Kievului.

„Văd multe lecturi care spun că Bruxelles decide, dar nu el decide, ci statele membre Comisia Europeană și instituțiile europene care au atâta putere cât le dau statele membre și țările influente din Uniunea Europeană. Deci, statele europene sunt de acord să finanțeze efortul de război al Ucrainei. Și România este de acord, susține acest lucru”, a declarat Ștefan Popescu.

Marius Tucă: „Am căzut amândoi de acord că războiul este unul fără sfârșit. Niciodată nu o să vină Occidentul să spună «Putin, ai câștigat războiul». Nici rușii nu vor spune asta. În acest război nu există nicio voce lucidă, rațională, care să îndemne părțile să se așeze la masa negocierilor și să pună punct unui război care macină Europa, dar și SUA. Lumea se reașază în funcție de război.”

Vaticanul ar putea avea un rol de mediator în cazul războiul din Ucraina, consideră analistul politic.

„A fost, totuși, o voce, cea a lui Papa Francisc. Gândiți-vă, chiar a vorbit de o misiune a Vaticanului. Acesta a mai intermediat multe lucruri interesante, inclusiv normalizarea relațiilor la sfârșitul mandatului lui Obama, între Statele Unite și Cuba. Deci, Vaticanul joacă acest rol de mediator. Suveranul Pontif a spus, chiar la împlinirea celor 10 ani de pontificat, că niciuna dintre părți nu vrea să se șeze la masa negocierilor”, a încheiat Ștefan Popescum.

Emisiunea o puteți urmări pe mariustuca.ro, miscareaderezistenta.ro, pe paginile de Facebook  Marius Tucă și Gândul, și pe canalul de YouTube Gândul. ”Tineți aproape!”

Tudorașcu Ioana a urmat cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității București (2016-2019) și a intrat în presă în anul 2019. De atunci, Ioana activează la GÂNDUL.RO, având funcția ... vezi toate articolele