Bacalaureat 2023. Examenul de bacalaureat începe luni cu probele scrise, prima fiind cea de limbă și literatură română.
Profesorii care aleg să fie supraveghetori sau să corecteze lucrările elevilor la Bacalaureat vor primi sume mai mari decât anul trecut.
Așadar, un profesor asistent în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat va primi cu 37 de lei ia în plus față de anul trecut adică 157 de lei/zi, față de 120 de lei/zi în anul 2022.
De asemenea, indemnizația pentru un președinte de comisie de evaluare la Bacalaureat, în centre de evaluare cu peste 750 de candidați, poate ajunge până la 2.895 de lei, iar persoana responsabilă cu derularea procesului de supraveghere și monitorizare audio- video primește 1053 de lei.
Afișarea rezultatelor inițiale (în centrele de examen și online) va avea loc în data de 3 iulie (până la ora 12:00). Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice.
Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.
Candidații care nu au promovat Examenul de Bacalaureat 2023 în prima sesiune sau au rămas corigenți la unele materii, se pot înscrie în sesiunea de toamnă, în perioada 17 – 14 iulie 2023.
Citește și: Bacalaureat 2023 | Rezolvarea și baremul de corectare la limba și literatura română