Carta Energiei și vulnerabilitățile tratatului

Energy Charter Treaty (Tratatul privind Carta energiei) – sau ECT – este un tratat internațional cu 53 de semnatari, înființat în 1994 și în vigoare din 1998.

În linii generale, tratatul își propune să susțină:

• Protejarea investițiilor străine în domeniul energiei pe teritoriul țărilor semnatare;
• Condiții nediscriminatorii pentru comerțul cu materiale energetice și echipamente legate de energie (având la regulile WTO – World Trade Organisation);
• Rezolvarea oricăror dispute dintre țările participante, sau în cazul investițiilor – a disputelor dintre investitori și statele gazde;
• Să promoveze eficiența energetică, minimizând impactul asupra mediului a proceselor de producție și folosire a energiei.

În esență, tratatul își propune să protejeze investițiile în domeniul energetic de posibile acțiuni impredictibile și cu caracter protectiv, ce contravin normelor WTO, ale statelor semnatare. Acest tratat era actual și important la în perioada tranziției socio-politice din Europa de Est. Astfel, fostele țări din lagărul socialist se confruntau cu o dublă provocare — valorificarea resurselor energetice naționale și volatilitate/instabilitatea politică ce împiedica creșterea investițiilor străine necesare.

În acest context, ECT a fost gândit ca un mecanism ce ar putea crea un spațiu sigur pentru ca investitorii străini să vină în țările Europei de Est.

Până aici, ECT pare un tratat ca multe altele, menit să asigure predictibilitatea investițiilor și să promoveze cooperarea internațională, totuși acesta are o serie de vulnerabilități care fac ca acest tratat să reprezinte un posibil risc pentru agenda climatică globală și eforturile de decarbonizare a economiei Europene.

Uniunea Europeană, cât și România la nivel de stat, sunt semnatare atât a ECT, cât și a acordului de la Paris

Uniunea Europeană, cât și România la nivel de stat, sunt semnatare atât a ECT, cât și a acordului de la Paris. Practic, acest lucru presupune că normele Europene sunt obligate să respecte ambele aceste tratate, respectiv existența discrepanțelor între textele celor două tratate trebuie rezolvată cât de curând posibil, notează cercetătoarea Anca Șinea pentru Infoclima.

Dacă ne uităm la politică climatică European, precum și la ambițiile energetice ale UE putem observa că aceste nu sunt doar aliniate textului acordului de la Paris, ci în unele aspecte sunt mai ambițioase decât textul tratatului. Respectiv orice ne-aliniament cu tratatul de la Paris al ECT denotă o posibilă discrepanță cu un număr mai mare de politici Europene și naționale.

Cum notează analiza făcut de cei de la E3G, deși scopul ECT este promovarea Investițiilor Străine, acest tratat a devenit în mare parte un ”refugiu” pentru interesele companiilor care lucrează în domeniul combustibililor fosili.

Pentru a putea vorbi despre o aliniere a tratatului cu acordul de la Paris ar trebui să ne uităm la cel puțin două criterii (minime):

• 1. ECT nu trebuie să protejeze investiții ce împiedică tranziția energetică

La primul punct UE și Regatul Unit au venit cu o serie de amendamente pentru tratat ce au ca și scop scoaterea de sub protecția ECT a investițiilor în combustibili fosili.

Acest lucru ar trebui, în teorie, să asigure respectarea primei cerințe minime. Totuși, atât UE cât și Regatul Unit au lăsat o lacună importantă în această direcție, și anume posibilitatea de a investi de exemplu în infrastructură de transport gaze naturale sau chiar și centrale electrice pe cărbune atât timp cât acestea indică o posibilă soluție tehnologică prin care va putea fi folosit hidrogenul în viitor în loc de gaze naturale sau cărbuni.

Aceste investiții nu trebuie să țină cont în acest sens de angajamentul net zero. Practic folosirea sintagmei ”hydrogen-ready” permite investiției să fie acoperită de textul tratatului, iar în acest fel nu se poate vorbi despre o aliniere completă cu primul criteriu al Acordului de la Paris.

• 2. Tratatul nu ar trebui să conteste politici publice necesare pentru atingerea obiectivelor tranziției energetice

Și aici avem UK și UE sugerând o posibilă alinierea a protecției pentru industriile energetice fosile aliniate cu termenii impuși de acordul de la Paris și susținuți de AIE (Agenția Internațională a Energiei).

Totuși această aliniere în termenii ECT este una detrimentală pentru politicile naționale pro-active. Practic statele nu pot implementa politici de descurajare a folosirii combustibililor fosili atâta timp cât există aceste protecții oferite de ECT (chiar dacă au un calendar de ”expirare”).

În acest sens sunt importante exemplele Germaniei și Olandei care au avut de face cu litigii de miliarde de Euro inițiate de companiile ce activează în domeniul combustibililor fosili ca rezultat al ambițiilor (formulate în politici publice) a celor două state de a accelera tranziția energetică.

Ce putem face, de fapt, în legătură cu acest tratat?

Înțelegem, totuși, din context, că o posibilă soluție ar fi reformarea acestui tratat astfel încât el să respecte dezideratele climatice și energetice Europene. Din păcate, această soluție are o serie de neajunsuri notabile, cum evidențiază și cei de la CAN Europe, și anume:

• Lipsa unui suport politic pentru această cale – Parlamentul European a denunțat inițiativa de reformare ca fiind insufiecientă și a solicitat Comisiei Europene și statelor membre să inițieze procedura de retragere coordonată. Mai mult, 7 state membre UE (Franța, Germania, Olanda, Polonia, Spania, Luxemburg și Slovenia, Italia s-a retras din 2016) deja și-au declarat intenția de a se retrage din tratat, ceea ce face ca ideea de reformare a acestuia să fie una cu slabe șanse de reușită la nivel politic.
• De fapt posibilitatea ca o reforma a pactului să aibă succes e foarte mică. Reformarea acestuia necesită acordul UE, or acesta trebuie să fie unanim (incluzând și statele care au ieșit sau care vor o ieșire din tratat) și să fie aprobat și de Parlamentul European (care și-a declarat susținerea pentru retragere). În acest context, e puțin probablil ca votul UE să fie unul favorabil modificării tratatului.
• Chiar și reformat, ECT ar rămâne o amenințare la adresa politicilor climatice, o concluzie susținută și de Înaltul Consiliu Climatic Francez. Putem vedea, de exemplu, cum investitorii au lansat o serie de litigii împotriva măsurilor adoptate de guverne ca și răspuns la criza energetică recentă.

Ieșire coordonată — o posibilă opțiune bună?

Având în vedere caracterul urgent al reformelor sistemului energetic (tranziția energetică, rezolvarea crizei energetice, etc.) necesitatea de a recăpăta controlul asupra agendei politice și evitarea vulnerabilităților impuse de ECT poate fi obținută printr-o retragere orchestrată din tratat.

Cum 65% din litigii în baza ECT sunt intra-UE, o retragere a membrilor ECT din UE cuplată cu o înțelegere la nivel interguvernamental în legătură cu neaplicarea ECT în relațiile bilaterale din UE ar putea fi cea mai simplă și eficientă soluție.

UE ar putea, de asemenea, deschide ușile semnatarilor ECT din afara UE pentru a se alătura acestei retrageri coordonate, astfel reducând și mai mult posibile riscuri asociate cu retragerea.

Retragerea din ECT nu ar trebui să însemne însă lipsa oricărui cadru de guvernanță, mai ales în Europa. În acest sens locul ECT poate fi luat de Comunitatea Energetică Europeană prin intermediul Tratatului Comunității Energetice.

Practic, acest tratat își propune să extindă piața internă a UE și către statele din sud-estul Europei și bazinul Mării Negre. Având în vedere că majoritatea țărilor din această zonă sunt deja membre ale acestei comunități tranziția de la guvernanța relațiilor comerciale pe baza ECT către guvernanța pe baza regulilor pieței interne a UE.

Guvernanța globală în domeniul energiei ar urma să fie asigurată de regulile OMC (Organizația Mondială a Comerțului) sau a tratatelor adoptate în baza acordului de la Paris sau a altor tratate aliniate cu scopurile climatice globale.

România și ECT — de ce ar conta

La momentul de față, România este implicată în 8 litigii ca urmare a aplicării clauzelor ECT. Având în vedere resursele de hidrocarburi prezente în România, participarea la ECT este o vulnerabilitate, mai ales în contextul politicilor energetice ambițioase la nivel UE și România ce au (vor avea) ca scop susținerea tranziției energetice.

Mai mult, în contextul crizei energetice curente, capacitatea guvernului de interveni eficient și repede pentru susținerea măsurilor tranziției și protecției economiei Românești poate fi pereclitată de clauzele ECT în momentul în care anumite companii vor avea de pierdut de pe urma acestor măsuri.

Totuși retragerea din ECT nu ar trebui interpretată ca și o abandonare a principiilor echității și predictibilității în favoarea eficienței și posibilității de a interveni rapid. Reconfigurarea relațiilor comerciale bilaterale și multilaterale în domeniul energiei pot să aibă la bază atât scopurile comunității energetice Europene (din care România face parte ca și membru al UE) cât și prevederile acordurilor climatice.

Prin poziția geografică și geo-politică extrem de importantă, România poate juca un rol central în creionarea unei noi paradigme de cooperare energetică regională, având la bază comunitatea energetică Europeană.