O expresie al cărei sens trebuia explicat la proba de Limba română a examenului de bacalaureat avea luni la prânz cele mai multe căutări pe dexonline.
Însă, potrivit paginii de Facebook a site-ului dexonline, unele căutări erau înainte de ora 10, atunci când elevii erau în sala de examen, iar câteva chiar înainte de ora 6, în condițiile în care examenul a început la ora 9.00, iar subiectele au devenit publice mult mai târziu.
Într-un asemenea context, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat marţi că se va dispune şi un audit informatic și că s-au făcut mai multe verificări.
Așadar, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie a procedat la verificarea elementelor de securitate asociate procesului de extragere a subiectelor dintre cele propuse şi de distribuire către centrele de evaluare.
”Ca idee, spaţiul de lucru unde se desfăşoară acest proces este unul securizat, toţi acei care au acces la subiect în acea dimineaţă au telefoanele lăsate la intrare, sigilate, nimeni, şi am verificat, pentru că este monitorizat audio-video, nu a comunicat cu cineva din exterior. Deci, din punct de vedere al posibilităţii de a scăpa subiectele în spaţiul public, din toate verificările pe care noi le-am făcut acest lucru nu este posibil”, a spus ministrul.
”Deci, în funcţie de unitatea digitală pe care o utilizăm şi locul din care se face căutarea, rezultatul este diferit. De asemenea, inclusiv în această dimineaţă datele au fost diferite. Am discutat şi cu specialişti de la compania care gestionează motoarele de căutare, ne-au spus că acest instrument nu poate fi folosit pentru a vedea exclusiv numărul de căutări realizate de către indivizi, ci acest număr de incidenţă încorporează şi căutări din publicaţii, etc. În alte zile ale anului au fost incidenţe similare, pe aceeaşi expresie, număr similar de căutări sau chiar mai mare. Deci nu putem face o corelaţie între numărul de căutări şi o potenţială breşă de securitate la nivelul subiectelor”, a mai spus Ligia Deca.
Întrebată dacă este doar o coincidenţă căutarea acelei expresii pe net, Deca a răspuns: ”Este un rezultat care nu poate fi corelat ştiinţific cu o potenţială ieşirea a subiectelor în spaţiul public, credeţi-ne, am verificat şi vom dispune şi un audit informatic la CNP ca să ne asigurăm din toate punctele de vedere că lucrurile sunt ok. Verificările de aseară nu ne-au lăsat să avem o suspiciune cu privire la potenţiale incidente”.
LA Bacalaureat, la profilul real – filiera tehnologică, prima cerinţă la subiectul 1 la Limba română, susţinută luni, a fost ca elevii să indice, dintr-un fragment al lucrării lui George Călinescu ”Ion Creangă. Viaţa şi Opera”, sensul secvenţei ”de bună seamă”