Prima pagină » Actualitate » Povestea fermierului din Gorj care crește un soi de roșii GIGANTICE, cea mai mare cântărind peste 1,5 kilograme: „Clienții îmi cereau roșii cu gust”

Povestea fermierului din Gorj care crește un soi de roșii GIGANTICE, cea mai mare cântărind peste 1,5 kilograme: „Clienții îmi cereau roșii cu gust”

Povestea fermierului din Gorj care crește un soi de roșii GIGANTICE, cea mai mare cântărind peste 1,5 kilograme: „Clienții îmi cereau roșii cu gust”

Un legumicultor din județul Gorj a trecut de la cultivarea roșiilor rotunde sau tip chiorchine la un soi gigantic, care își păstrează aroma și parfumul în ciuda dimensiunii foarte mari, depășind chiar și 1,5 kg.

Chiar anul acesta, pe 28 iunie, fermierul a cules din solar o tomată de 1,526 kg, înregistrând astfel un nou record.

„În principal, am ales soiul Rosamunda pentru gust. Înainte aveam roșii rotunde, cum punea toată lumea, cele ciorchine, iar clienții îmi cereau roșii cu gust. Eu am căutat să aduc pe piață roșia aceea ca la bunici și am găsit acest hibrid, Rosamunda. Este și productiv, este și rezistent la multe boli și are și gust. Bine, nu este la fel de productiv ca roșia rotundă, adică nu face multe tomate, dar le face mari. Dacă le-ar face multe, s-ar rupe planta, cele mai mari sunt cele de jos, sus media este cam la 400 de grame. Cu Rosamunda am cultivat 240 de metri pătrați. Le valorific în piața centrală din Târgu Jiu și la alte două aprozare. Ieri a venit o televiziune și am prezentat roșia cea mai mare din solar, de 1,400 kg, astăzi am căutat și am găsit o alta coaptă de 1,526 kg, deci practic mi-am bătut propriul record. Acum, cea mai mare roșie din fermă are peste un kilogram și jumătate”, a declarat fermierul, în urmă cu două zile, pentru agrointel.ro.

El a vorbit, de asemenea, despre costul semințelor, dar și ce tratamente aplică sau ce îngrășăminte folosește pentru a avea o producție corespunzătoare.

„Este foarte scumpă sămânța, 4 lei o sămânță. Pentru 1.000 de semințe am dat 4.000 de lei. Eu mi-am făcut răsadurile. Sămânța ajunge la noi din Italia, le comandăm de pe un site. După plantare, se copilește săptămânal, trebuie intrat în ele și copilit fiecare lăstar care nu produce, care dă sub frunză, asta le ajută să crească. Tratamente le dau preventiv, ceea ce ține de prevenția la boli și dăunători, dar în ceea ce privește îngrășămintele, folosesc numai natural de oaie și de vacă. Am colaborare cu două ferme de la noi din Bălești, îl luăm primăvara, îl ținem să se macereze și toamna îl băgăm în solar, în fiecare an băgăm câte 4-5 remorci de gunoi, altfel nu se fac. Roșiile la maturitate sunt mari, au culoarea puțin spre roz, pulpa destul de multă și sunt foarte gustoase”, a explicat el.

Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a absolvit o facultate de profil, a scris pentru site-uri ... vezi toate articolele