Una dintre cele mai îndrăgite actrițe ale noului val a avut parte în Bulgaria de o experiență pe care nu o va uita prea curând.
Ada Dumitru a mers în vacanță la vecinii de la sud de Dunăre, iar acolo a fost protagonista unui incident incredibil.
Actrița a plecat într-o scurtă vacanță împreună cu un prieten. Cei doi s-au deplasat în Bulgaria cu o motocicletă Harley Davidson, la spatele căreia era prins și un ghiozdan cu toate actele și banii.
Niciunul dintre cei doi nu și-a dat seama când ghiozdanul s-a desprins și căzut de pe motocicletă.
Ce a urmat, a povestit pe contul personal de Facebook Ada Dumitru.
„Cum mergeam liniștiți, ne oprește poliția. Nu aveam cască, ne-am gândit toți că primesc amendă. Cum oprim, ne zâmbește călduros (n.r. – polițistul) și ne spune să așteptăm puțin că îmi vine ghiozdanul acum. Am rămas mută.
Ce s-a întâmplat: ghiozdanul a căzut de pe motor, tovarășul meu nu l-a simțit, dar FIX în secunda aia era o mașină în spatele lui care a văzut momentul. A oprit, mi-au luat ghiozdanul și șoferul era PRIETEN cu polițistul care urma să ne oprească, avea numărul lui personal, l-a sunat și i-a zis să ne tragă pe dreapta, să ne poată da ghiozdanul.
Care erau șansele să se întâmple asta? Iubesc oamenii. Îi iubesc din tot sufletul meu!”, a povestit Ada Dumitru.
Ada Dumitru are 27 de ani și este actriță la Teatrul „Alexandru Davila”, din Pitești. A debutat pe scenă la vârsta de 15 ani într-un spectacol regizat de Mihai Mălăimare. Cursurile UNATC, la clasa profesorului Florin Zamfirescu, le-a absolvit în anul 2017.
Extrem de apreciată în lumea teatrului și a filmului, Ada Dumitru a jucat în 2021 în „Three Knee Deep”, un serial polițist. Ea a interpretat rolul unei criminale în serie, iar în peliculă l-a avut partener pe James Marshall, star în filmul de succes Twin Peaks. Pentru acest rol s-a pregătit împreună cu Susan Batson, de la Actors Studio, cea care timp de 12 ani a lucrat împreună cu Nicole Kidman.
În prezent, Ada Dumitru este considerată una dintre cele mai talentate actriţe ale noului val din Europa.
Provine dintr-o familie de artiști. Mama ei este Este actriţa Iulia Dumitru, iar tatăl vitreg, îndrăgitul Constantin Cotimanis.
Printre altele, Ada Dumitru a participat și la ediția din 2023 a show-ului „Survivor România”.