Vlad Stancu, primele declarații după ce s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024! „Secretul? Antrenament și durere”

Publicat: 08/07/2023, 09:00

Performanță excepțională reușită de înotătorul Vlad Stancu la Campionatele Europene de juniori. Cu aproape o lună înainte de a împlini 18 ani, el a reușit să cucerească medalia de argint dar, mai important, să-și îndeplinească baremul de calificare la Jocurile Olimpice în proba de 1.500 de metri, devenind al patrulea român calificat pentru Paris 2024.

Calificat în finală cu al patrulea timp, sportivul nostru, antrenat de Iulia Becheru, a încheiat cele 30 de lungimi de bazin cu timpul de 15:00.51 min., nou record național de seniori și mai bun cu 48 de sutimi decât baremul olimpic de calificare.

Pe primul loc s-a clasat turcul Kuzey Tuncelli, care a prins o zi fantastică, stabilind, cu 14:58.89 min. nou record european de juniori.

Vlad Stancu, primele declarații după ce s-a calificat la Jocurile Olimpice Paris 2024! „Secretul? Antrenament și durere”

Vlad Stancu este al doilea înotător calificat la Jocurile Olimpice, alături de David Popovici.

„Secretul? E simplu: antrenament. Antrenament și durere. Cel mai greu e în perioadele când trebuie să înot singur foarte mulți kilometri. Și chestia asta poate deveni foarte dură dacă nu știi cum să o iei. E o provocare, pentru că trebuie mereu să mă bat cu mine și cu timpii mei. Dar eu cu doamna antrenor discutăm, mă mai calmează, și trebuie să mă mențină pe linia de plutire, mai ales mental, pentru că în probele de 1.500, 400 și 800 e foarte important psihicul”, a spus Vlad Stancu, vicecampion european juniori 1.500 m, al patrulea român calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

El a serbat calificarea așa cum celebrează toate victoriile din timpul unei competiții: „După o mare victorie sărbătoresc prin odihnă, somn și sunt împăcat sufletește”.

Chiar dacă este cel mai valoros înotător pe distanțe lungi din țară, Vlad recunoaște că are zile în care îi vine să sară un antrenament. Dar se mobilizează și trece peste aceste momente, care îl călesc de fiecare dată: „Cred că toți sportivii au aceste zile, normal. Dar eu sunt de părere că în aceste zile trebuie să te autodepășești, pentru că astea sunt zilele care contează și cam asta e boala înotătorului de long distance, cred”.

Iulia Becheru este antrenoarea lui Vlad de 7 ani și spune că el are o mare calitate, fără de care poate i-ar fi mult mai greu să practice acest adevărat maraton în apă: este ascultător. „Este foarte docil. Este un lucru bun, pentru că e mai ușor de lucrat cu el când se supune fără prea multe eforturi din partea mea să-l conving pentru ceea ce trebuie să facă”, a spus Iulia Becheru.

La 12 ani a luat prima medalie. „M-am bucurat mai mult ca la primul record”

Multiplu recordmen național, campion european de juniori și multiplu medaliat la Mondialele de anul trecut, Vlad recunoaște că una dintre cele mai mari bucurii din carieră a trăit-o la 12 ani, când a cucerit prima medalie din carieră, un bronz la campionatele municipale.

„Cred că a fost la 12 ani. Până atunci veneam doar pe 50, 40 la Naționale. A fost la campionatul municipal, la 50 m spate, o medalie de bronz. Cred că m-am bucurat mai mult decât la primul record”, a declarat Vlad Stancu.

Vlad Stancu ține un regim strict

Dar un înotător nu face sacrificii doar în bazin, ci și în afara lui. Pentru a se menține în formă, el trebuie să respecte un regim stabilit de un nutriționist. Recunoaște că uneori îi este dificil, pentru că e mai pofticios, dar știe că trebuie să-l urmeze pentru a avea succes.

Depinde, dacă îți dorești cu adevărat, nu. Dacă ești sceptic și ai alte gânduri nu prea e ușor, adică depinde de om și de gândire. Pentru mine e greuț, pentru că sunt mai pofticios – Vlad Stancu

În funcție de cum se va simți la Mondialele de juniori din septembrie, Vlad ar putea bifa la finalul acelei luni și o premieră: participarea la Campionatele Europene de juniori în ape deschise de la Corfu. Acolo unde ar trebui să înoate 10.000 de metri. „Ne mai gândim puțin dacă vom participa sau nu. Nu știe la ce să se aștepte, pentru că e o noutate și pentru el. O să vedem. Nici nu ne-am pregătit încă pentru el, pentru că în ape libere, inclusiv respirația e un pic diferită și ar trebui să ne antrenăm un pic pentru el, dar vom vedea. Ar fi o premieră și pentru mine, dar o să vedem întâi dacă abordăm competiția și apoi ce o să fie și ce o să iasă. La vârsta lui, ar înota 10.000 de metri”, a mai spus Iulia Becheru.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte dierenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cum a ajuns cuvântul ”legionar” să fie cel mai căutat cuvânt de pe google după...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Test de cultură generală. De ce sportivii poartă numere pe tricou?