Irina Deleanu, după Campionatul Mondial de GIMNASTICĂ ritmică: „Am obținut rezultate istorice pentru România!”

Publicat: 10/07/2023, 20:04
Actualizat: 10/07/2023, 20:06

Organizat în premieră la Cluj-Napoca, Campionatul Mondial de gimnastică ritmică pentru junioare a adus două medalii pentru țara noastră.

Organizat în premieră în România, Campionatul Mondial de gimnastică ritmică pentru junioare a fost un succes pe toate planurile. Atât pe cel sportiv, cât și pe cel organizatoric. Iar desfășurarea finalelor cu „casa închisă” a demonstrat că a fost și un succes de public.

Chiar dacă sportivele noastre nu au cucerit vreun titlu, această ediție a marcat două premiere absolute pentru noi în acest sport: prima medalie mondială la echipe, de bronz, dar și primul argint la Mondialele de junioare, obținut prin extraordinara Amalia Lică.

Irina Deleanu, după Mondialul de la Cluj: „Am obținiut rezultate istorice pentru România!”

„Putem face un bilanț extraordinar, două medalii a obținut România, un bronz pe echipe și avem o vicecampioană mondială pe nume Amalia Lică, suntem foarte mândri de ea. E un rezultat istoric, România nu deținea o medalie la Mondiale la echipe la nivel de junioare și nici nu aveam o medalie de argint în cadrul Campionatelor Mondiale, deci e extraordinar”, a anunțat Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică.

În vârstă de 14 ani, Amalia Lică a fost eroina echipei noastre. A concurat în trei finale, la cerc, măciuci și panglică, dar a dus și greul punctajului la echipe, unde s-a cucerit bronzul. Ea a devenit vicecampioană mondială la cerc, ratând medalii la celelalte două probe din cauza a două mici erori, inerente la această vârstă.

La final, a fost extrem de afectată, plângând minute bune în brațele antrenoarei, la sala de încălzire. De altfel, durerea din sufletul acestei micuțe sportive a fost atât de mare, pentru că își dorea foarte mult să cucerească medalii în toate cele trei probe, încât nici la două ore după terminarea competiției nu putea schița un zâmbet.

„Ea e campioana inimilor noastre. Are un suflet foarte bun și curat, e un copil extraordinar de bun și o colegă foarte bună și e numai suflet toată. E foarte, foarte emoțională. Nu e ușor, dar e la început și i-am spus că am eu o vorbă: succesul nu te învață nimic, ci dimpotrivă, din eșec învățăm, după eșec facem analize, după eșec vedem ce-am greșit, ce trebuie corectat. Și atunci trebuie să ia efectiv ca pe o provocare ceea ce s-a întâmplat aici. Trebuie să ne întoarcem acasă și să vedem cum se facem strategia de viitor. Anul viitor ne așteaptă Campionatele Europene de la Budapesta, unde Amalia va participa din nou și sperăm la rezultate frumoase acolo”, a mai spus Irina Deleanu.

A fost un Mondial plin de emoție

Dincolo de rezultate, s-a plâns mult la Cluj-Napoca în ultimele zile, la acest Mondial. Fie că au fost de fericire, de supărare sau pur și simplu pentru că emoția execuțiilor și a părinților veniți din toate colțurile lumii pentru a-și încuraja copiii s-a transpus până în sufletele fanilor neutri, lacrimile sportivelor, antrenoarelor sau spectatorilor au demonstrat că ritmica nu este doar un sport al grației, ci unul al emoțiilor trăite la intensitate maximă.

Gimnastica ritmică oferă foarte multă emoție, pentru că e mișcare pe muzică și muzicile sunt câteodată impresionante, emoționante, și dacă și gimnasta reușește să facă mișcări pe muzica respectivă și să fie foarte coordonată, atunci te impresionează și îți dau lacrimile, într-adevăr – Irina Deleanu, președinte Federația Română de Gimnastică Ritmică

De-a lungul întregii competiții, Irina Deleanu a fost în permanență alături de micile gimnaste. Ea a recunoscut că uneori emoțiile au copleșit-o. De altfel, nici nu a putut dormi în seara de dinaintea finalelor.

„Am dormit doar 3 ore. Aveam emoții. De altfel, la un moment dat, la mijlocul exercițiului de la ansamblu am simțit că mi s-a încins ceafa. Am zis: Doamne ferește, sper să nu pățesc ceva.

Toate fetele îmi sunt tare dragi și le iubesc enorm. Le iubesc ca pe copiii mei și le sunt recunoscătoare pentru ceea ce dau în gimnastica ritmică și pentru ceea ce dau pe covor. Sunt foarte mândră de ele, sunt mândră de antrenoarele lor, de Ștefania Prioteasa, de Alexandra Piscupescu și de Adriana Teocan, care au făcut niște eforturi imense în toate aceste luni să pregătească fetele. Unele dintre ele benevol au pregătit acești copii, efectiv au făcut voluntariat și sunt mândră de ele pentru că au făcut-o din pasiune și că în final au făcut ca totul să merite.

Sunt foarte mândră de ele că au reușit să se coaguleze și să funcționeze ca un mecanism și împreună cu Amalia Lică, care a susținut greul echipei, au obținut acest rezultat important, pentru că școala românească de gimnastică românească este, iată, a treia forță a lumii la junioare”, a mai declarat Deleanu.

Fosta mare campioană speră chiar ca la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, din 2028, România să califice o echipă completă: „Viitorul nostru sună bine, acum că am realizat și acest ansamblu, sperăm să continuăm cu pregătirea și să avem obiective din ce în ce mai realizabile și bineînțeles, obiectivul principal este calificarea olimpică în 2028 cu toată această generație de junioare”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...