O femeie din Timișoara a decis să își închirieze luxosul apartament pe care-l deținea unei firme. La scurt timp, însă, a avut parte de șocul vieții când a descoperit cine locuia, de fapt, în casa ei.
Surpriza a fost cu atât mai mare cu cât în contract erau stipulate clauze destul de clare.
Printre care și aceea că locatarul, în speță firma care a închiriat apartamentul, nu va putea desfășura alte activități decât cele asupra cărora părțile conveniseră prin contract.
Însă, într-o zi, când s-a dus la bloc ca să citească contorul electric, femeia a descoperit ce nici nu bănuia. În realitate, în apartamentul ei stăteau șase migranți, din Bangladesh, scrie adevarul.ro.
Scandalizată de ce i-a putut face firma, proprietara casei a intentat proces, solicitând rezilierea contractului de închiriere a locuinței. La dosar, printre altele, ea a arătat că, potrivit clauzelor din contract, în imobilul dat spre închiriere ar fi trebuit să locuiască administratorul societății comerciale și nicidecum șase oameni din Bangladesh.
Mai mult, femeia a reclamat și faptul că, în momentul în care l-a confruntat pe administratorul firmei, acesta a avut o reacție deplasată. Mai exact, ar fi înjurat-o, a reclamat ea.
Astfel, în cererea de chemare în judecată, proprietara a cerut rezilierea contractului aducând drept argument faptul că locuința sa, „un apartament de lux cu scara interioară, este folosit în prezent de 6 cetăţeni imigranţi din Bangladesh, a căror forme legale de locuire în Timișoara nu sunt cunoscute reclamantei, fiind posibil ca aceste persoane să fi intrat ilegal în țară sau, mai mult, să intenționeze să părăsească ţara fiind în tranzit în imobilul reclamantei”.
Din câte se pare, migranții ar fi deranjat și vecinii din bloc.
După ce „pârâta a eliberat apartamentul închiriat”, magistrații de la Judecătoria Timișoara au respins cererea ca rămasă fără obiect.